Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

S-a răzgândit? Ombudsmanul Natalia Moloșag nu mai vrea să demisioneze după ce a devenit sursa unui scandal de proporții

09 Dec. 2021, 11:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Dec. 2021, 11:47 // Actualitate //  Realitatea.md

Oficiul Avocatului Poporului a emis în dimineața zilei de joi, 9 decembrie, un comunicat de presă în care susține că Avocatul Poporului Natalia Moloșag a solicitat anularea cererii de demisie depuse anterior în Parlamentul Republicii Moldova. Solicitarea a fost făcută azi. 

„Decizia de a solicita anularea cererii de demisie a fost luată urmare a constatărilor controlului general asupra patrimoniului Oficiului Avocatului Poporului, desfășurat în cadrul instituției în perioada 11 octombrie – 08 decembrie 2021 de către comisia de inventariere. Un alt motiv care a determinat-o pe Avocatul Poporului de a lua decizia de solicitare de anulare a cererii de demisie îl constituie intenția de a nu periclita activitatea Oficiului Avocatului Poporului și de a asigura continuitatea activității instituției, precum și dorința de a asigura desfășurarea corectă, la timp a proceselor în derulare din activitatea OAP, în special în perioada de sfârșit a anului de gestiune”, se arată în nota informativă.

După acuzațiile care i-au fost aduse de către angajații oficiului, în comunicatul de presă din data de 9 decembrie, se menționează că Avocatul Poporului Natalia Moloșag în perioada imediat următoare cererii demisie a depus eforturi pentru a soluționa criza instituțională din Oficiul Avocatului Poporului și a avut un dialog deschis și eficient cu echipa OAP.

Totodată, Moloșag promite că este dispusă să ducă la bun sfârșit controlul intern managerial pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Oficiului Avocatului Poporului.


Avocata Poporului, Natalia Moloșag a ajuns în gura presei, după ce bloggerul Eugen Luchianiuc  a scris într-un articol, despre faptul că era însoțită mereu de un fost client al său, condamnat pentru acțiuni de proxenetism. Luchianiuc a scris că deși nu este angajat oficial în vreo funcție în cadrul instituției, însoțitorul în cauză o consiliază pe avocată, se expune în fața angajaților din cadrul Oficiului, folosește transportul instituției și are acces nestingherit la informații cu caracter personal.

Numele lui este Godorog Dumitru Victor, fost client al Nataliei Moloșag, care a fost condamnat la 4 ani privațiune de libertate, cu suspendarea condiționată a pedepsei pentru un termen de 3 ani. Dumitru a recunoscut integral vinovăția, precum că din 2012-până la momentul reținerii, 2017, a atras persoane la prostituție, cu însușirea de foloase pe urma prestării de servicii cu caracter sexual online.

Alături de Moloșag, Dumitru Godorog se expunea pe marginea petițiilor, dosarelor și altor procese ce au loc în instituție, toate sub protecția și din numele Avocatei Poporului.  Acest lucru a fost calificat drept ilegal și de către avocata Violeta Gașițoi, care afirmă că Avocatul Poporului poate avea un/o adjunct/ă, angajat/ă oficial cu salariu în cadrul instituției. „Este interzis de lege ca să asiste la ședințe persoane ne identificate, care nu au nici o atribuție la această instituție pentru că pe lângă examinarea plângerilor de ordin individual, se examinează deseori anumite decizii de nivel înalt pot fi și secrete de stat. Faptul că Ombudsmanul nu dă nici o reacție la toate investigațiile ori publicațiile din start, începe să compromită această instituție și la nivel național, dar și la nivel internațional”, a declarat Violeta Gașițoi pentru Realitatea.md.

„Strigător la cer! Avocata Poporului – consiliată de fostul său client, condamnat definitiv pentru proxenetism”

După aceste indormații, redacția Realitatea.md a încercat să o telefoneze pe Natalia Moloșag, însă avocata „intrat în pământ” după scandalul apărut în spațiul public. Moloșag nu răspundea la apelurile jurnaliștilor, la fel nu cum nu răspunde nici secretariatul Oficiului Avocatului Poporului.

Moloșag a „intrat în pământ” după scandalul iscat în spațiul public. Angajat al Oficiului: Pot doar să vă spun…

La scurt timp după aceasta, peste 95 de organizații membre ale Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic s-au aratătat extrem de îngrijorate de situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului. Platforma a cerut unanim, în regim de urgență, explicații publice din partea Avocatei Poporului privind statutul cetățeanului Dumitru Godorog în cadrul instituției.

DOC „Arde” internetul! Peste 95 de organizații cer explicații publice de la Natalia Moloșag sau demisia necondiționată

A doua zi, pe data de 1 decembrie, Natalia Moloșag a organizat o conferință de presă în care a anunță că va analiza posibilitatea de a-și depune mandatul din fruntea instituției, însă cu o singură condiție: numai după ce va fi finalizat un control al activității Oficiului până la venirea sa în funcție, dar și a acțiunilor sale din momentul în care a preluat mandatul.

Moloșag a mai anunțat că Dmitri Godorog a avut încheiat un contract de prestări servicii pe un termen între 1 octombrie-31 decembrie 2021, pe bază de voluntariat, în cadrul Oficiului. Ea a menționat că l-a angajat pentru ca aceasta să-i asigure securitatea Nataliei Moloșag, a-i fi șofer și, în general pentru a o face „funcțională”. Ba mai mult, avocata a menționat că recent Godorog a lipit tapete și a pus lumină la Oficiu.

VIDEO „A lipit tapete, a pus lumină…”. Moloșag, suspinând, despre Godorog. Cum s-a aciuat la Avocatul Poporului

Tot pe data de 1 decembrie, Natalia Moloșag s-a plâns, pe lângă condițiile de lucru, că, odată cu accederea sa în funcție, s-au întâmplat o serie de situații. Spre exemplu, a avut loc o spargere de servere ale Oficiului.

Au fost sparte serverele oficiului Ombudsman! „Doamna Natalia, se remediază”

După conferința de presă, Natalia Moloșag, a declarat că odată ce a preluat funcția de ombudsman, „o parte din angajați au refuzat să o ajute la intrarea în mandat și că informațiile apărute în presă despre ea ar fi un act de răzbunare din partea funcționarilor care și-au dat demisia”. De asemenea, Moloșag a adus mai multe „acuzații în adresa angajaților Oficiului Avocatului Poporului și conducerii anterioare a instituției, a criticat dur modul de administrare a instituției, apreciind negativ activitatea Oficiului Avocatului Poporului în perioada anterioară numirii sale în funcție”. În cele din urmă, angajații Oficiului Avocatului Poporului au venit cu o declarație publică în care pas cu pas condamnă declarațiile fostei Avocate a Poporului, Natalia Moloșag.

Moloșag, arsă pe rug de angajații Oficiului Avocatului Poporului: Ignoranță, haos, calomnie, neglijență și hărțuire

Într-un video, Dumitru Godorog și-a exprimat nemulțumirea față de situația creată. Acesta a recunoscut că a fost condamnat și a menționat că a ispășit pedeapsa timp de 3 ani. „În acești trei ani nu am încălcat legea în nici un fel. Cândva poate am greșit cu ceva, dar niciodată nu am fost proxenet, nu am practicat această meserie. Da, a fost videochat online și atât. Acest lucru nu înseamnă proxenetism. Cazierul juridic este curat. Antecedentele penale sunt stinse”, a spus el.

VIDEO Dumitru Godorog iese la atac: „Nu aveți dreptul să mă judecați pe mine și să o denigrați pe doamna Natalia”

Președinta țării Maia Sandu a spus că nu a cunoscut-o personal pe avocată, chiar dacă aceasta îi reprezentase în trecut interesele.

Iar Natalia Gavrilița, în calitatea sa de vicepreședintă a PAS, precizează că a susținut propunerea prin care Avocata Poporului Natalia Moloșaga să-și prezinte demisia de onoare. La un briefing de presă, șefa Cabinetului de miniștri a spus că mingea este pe terenul Parlamentului pentru ca acesta, în cele din urmă, să organizeze un nou concurs în baza lecțiilor învățate.Menționăm că Natalia Moloșag a fost aleasă în funcția de Ombudsman al poporului la data de 23 septembrie, pentru ea oferindu-și votul 55 de deputați. Anterior, presa a scris că ea a fost avocata Maiei Sandu.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 10:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
23 Sept. 2026, 10:35 // Slider //  Valentina Buza

Prințul Harry intenționează să vorbească despre prințesa Diana într-un documentar realizat cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea acesteia, potrivit presei britanice. Ducele de Sussex ar lua în considerare mai multe inițiative prin care să cinstească memoria mamei sale.

În 2017, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la moartea ei, Harry și fratele său mai mare, prințul William, care se aflau încă în relații bune, au vorbit despre Diana într-un documentar intitulat „Diana, mama noastră: viața și moștenirea ei”, scrie Digi24.

Cei doi frați, foarte emoționați, și-au amintit de mama lor.

„Era mama noastră. Este în continuare mama noastră. Și, desigur, ca fiu, aș spune că a fost cea mai bună mamă din lume. Era plină de iubire”, a mărturisit Harry.

Prinții aveau 12 și, respectiv, 15 ani la moartea mamei lor, iar britanicii păstrează în memorie imaginea celor doi băieți mergând în urma sicriului acesteia, pe 6 septembrie 1997.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mai mult ca niciodată, fantoma prințesei Diana planează asupra Regatului Unit. Apariția, marți, a cărții lui Charles Spencer, fratele prințesei, a dat palatul peste cap. În „Cântecul lebedei: Diana, sora mea”, fratele prințesei își reglează conturile cu familia regală britanică și, în special, cu regele Charles al III-lea.

Contele Spencer descrie, de exemplu, „veselia nepăsătoare” a fostului său cumnat în timpul unei conversații telefonice după accidentul care i-a curmat viața Dianei, pe 31 august 1997, la Paris.

În pragul împlinirii a 30 de ani de la moartea prințesei, Charles Spencer a declarat că a fost „copleșit” de cererile de interviuri, ceea ce l-a determinat să „își pună pe hârtie propriile reflecții și amintiri, odată pentru totdeauna, mai degrabă decât să suporte din nou disconfortul de a citi opiniile altora, dintre care multe se bazează pe minciuni care s-au impus de-a lungul timpului”.

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura