Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Scumpiri inevitabile la carburanți și provocări pe piața energiei: explicațiile expertului Victor Parlicov

06 Mart. 2026, 20:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
06 Mart. 2026, 20:22 // Actualitate //  Ana Panaguța

Expertul în energetică, Victor Parlicov, afirmă că majorarea prețurilor la carburanți este inevitabilă, iar populația va fi nevoită să se adapteze la noile realități de pe piața energetică. Declarațiile au fost făcute pentru Realitatea TV.

Potrivit lui Parlicov, Republica Moldova nu poate influența evoluțiile de pe piețele internaționale ale petrolului, motiv pentru care creșterea prețurilor se va resimți inevitabil și la nivel local.

„Nu contează cât va fi prețul și cât suntem noi de pregătiți. Vom fi puși în fața unei realități. Unii vor trece de la o mașină cu consum mai mare la una cu consum mai mic, alții vor merge câte doi într-o mașină în loc să meargă fiecare cu mașina lui”, a explicat expertul.

El a subliniat că una dintre puținele pârghii pe care le are statul este creșterea eficienței energetice. În opinia sa, dacă prețurile petrolului vor rămâne ridicate pentru o perioadă mai lungă, tot mai mulți oameni vor fi motivați să opteze pentru transport electric, inclusiv mașini electrice.

În același timp, Parlicov nu vede riscuri majore privind o criză în producția de petrol. În ceea ce privește piața energiei electrice, expertul spune că în acest an ar putea apărea situații în care, în aceeași zi, vor exista atât perioade de supraproducție, cât și perioade de deficit.

„În timpul zilei vom avea supraproducție de energie electrică, iar seara vom avea deficit”, a menționat el.

În acest context, autoritățile ar putea aplica măsuri administrative pentru a evita exportul de energie electrică în perioadele în care există deficit intern. Potrivit lui Parlicov, astfel de măsuri ar urmări ca energia produsă în Republica Moldova să fie utilizată în primul rând pentru consumul intern, și nu exportată, în special către Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.