Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți: benzină și motorină pentru miercuri, 9 februarie 2022. Prețurile cresc în continuare și au înregistrat un nou record. Potrivit ANRE, prețurile la benzină și motorină vor crește cu 0,15 lei.
Astfel, mâine, litrul de benzină va costa 23, 58 lei, iar cel de motorină va costa 20, 51 lei.

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere, iar ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.

