Sub presiunea vecinătății cu un război real, și cu amenințarea tot mai vocală a Rusiei, polonezii încep să-și facă planuri nu pentru viitor, ci pentru supraviețuire. Cei mai mulți nu vor să lupte, unii spun că vor fugi, iar foarte puțini ar lua arma în mână. Un sondaj recent realizat de IBRiS pentru cotidianul Rzeczpospolita arată un adevăr pe care autoritățile îl evită în discursurile publice: societatea poloneză este puțin dispusă să susțină activ o confruntare militară. Dacă ar izbucni războiul, aproape unul din trei polonezi (32,6%) ar părăsi locul în care trăiește. 18,5% declară că ar pleca în străinătate, în timp ce alți 14,1% ar căuta adăpost în interiorul țării.
În 2023, aceste cifre erau mai mari – aproape 40% aveau în vedere o formă de evacuare. Între timp, nu neapărat frica s-a diminuat, ci poate resemnarea a crescut. Tot mai mulți polonezi spun acum că nu vor face nimic dacă va izbucni un război – 25%, comparativ cu 22% anul trecut. Doar 10,7% afirmă că s-ar înrola voluntar.
Un sfert dintre respondenți (25%) spun că ar ajuta ca voluntari – în spitale, centre de refugiați, organizații umanitare. Este o scădere față de anul trecut (29%), dar rămâne un indicator important al unei alte forme de rezistență: solidaritatea civică.
Cei mai dispuși să ofere ajutor umanitar sunt susținătorii actualei coaliții guvernamentale, femeile, persoanele trecute de 50 de ani și cei cu studii superioare. Adesea, ei locuiesc în orașe mici și se revendică din zona stângii politice. Este o parte din societate care nu se vede în haine militare, dar care crede în puterea discreției și a grijii față de ceilalți.
Intenția de a fugi din țară, în caz de agresiune, este mai frecventă în rândul femeilor (28%), al celor între 40 și 49 de ani (43%) și al persoanelor cu cel puțin doi copii (45%). Predomină alegătorii formațiunilor politice de centru și de stânga, cu nivel mediu de educație, care locuiesc în orașe mijlocii.
Este un profil care spune ceva despre percepția asupra vulnerabilității – nu doar personale, ci familiale. Când ai copii, întrebarea nu mai este dacă lupți, ci dacă îi protejezi. Pentru mulți, protecția înseamnă plecare.
În mod paradoxal, disponibilitatea de a lupta este mai mică în rândul celor care, teoretic, ar trebui să formeze nucleul unei armate de rezerviști. În segmentul 30–50 de ani, doar o mică parte declară că s-ar înrola voluntar. Mai curând vor să plece sau să ajute, dar de la distanță.
Doar 5% dintre tinerii din „Generația Z” (născuți între 1997 și 2012) afirmă că s-ar înrola. Aproape un sfert spun că ar fugi, un alt sfert că ar face voluntariat.
Rzeczpospolita atrage atenția și asupra diferenței dintre rezultatele acestui sondaj și datele unui studiu realizat de Centrul pentru Doctrină și Instruire a Forțelor Armate din Bydgoszcz. Acolo, dintr-un eșantion de tineri născuți între 1997–2012 din 25 de instituții de învățământ, aproape 48% și-au exprimat disponibilitatea de a apăra țara cu armele în mână. Potrivit analiștilor militari, acest lucru indică un nivel ridicat de patriotism și conștiință civică în rândul tinerei generații.
Discrepanța între sondaje și datele militare se explică poate prin contextul în care sunt colectate – sau prin nevoia psihologică de a răspunde „corect” când se află în fața unui ofițer. În realitate, generația tânără este profund globalizată, mobilă și sceptică față de loialitățile naționale clasice.
Militarii avertizează: e nevoie de un alt fel de patriotism. Unul care să nu se bazeze exclusiv pe istorie sau simboluri, ci pe contribuție zilnică, implicare civică și o înțelegere modernă a responsabilității față de comunitate. Altfel spus, în loc să aștepte soldați, statul ar putea cultiva cetățeni activi și empatici.
Iar răspunsurile din sondaj par să indice că o parte semnificativă a polonezilor exact asta vor să fie: nu eroi, ci să ajute. Nu luptători, ci sprijin pentru cei vulnerabili. Nu combatanți, ci constructori de solidaritate în vremuri incerte.
