Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Stoianoglo, despre cetățenia română: „A fost o decizie transparentă, niciodată nu am ascuns acest lucru”

01 Oct. 2024, 14:10
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2024, 14:10 // Alegeri //  Realitatea.md

Candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în cursa pentru alegerile prezidențiale, Alexandr Stoianoglo, a reacționat la recentele știri din presă care dezvăluie că deține cetățenia română. Într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram, Stoianoglo a subliniat că aproximativ 1,5 milioane de cetățeni moldoveni au obținut o altă cetățenie – română, rusă, bulgară – nu din lipsă de loialitate față de Patrie, ci din necesitatea accesului la piața muncii, motive familiale sau alte beneficii sociale și economice.

„Statele care au oferit aceste oportunități merită să fie tratate cu respect.

Obținerea cetățeniei române de către mine a fost o decizie transparentă, luată într-un context apolitic și niciodată nu am ascuns acest lucru. Faptul deținerii dublei cetățenii este indicat inclusiv în actele depuse la Comisia Electorală Centrală”, se arată în mesajul lui Stoianoglo.

Totodată, acesta a afirmat că rămâne pe poziția că legislația moldovenească trebuie modificată pentru ca primele persoane în stat să dețină doar cetățenia moldovenească și că, în cazul adoptării unor asemenea amendamente, le va respecta necondiționat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!