Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Talibanii îndeamnă la „calm și pace” Kazahstanul: „Să-și rezolve problemele prin dialog și metode pașnice”

08 Ian. 2022, 12:58
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
08 Ian. 2022, 12:58 // Politica //  Realitatea.md

Talibanii au anunțat că „monitorizează cu atenție” situația extrem de tensionată din Kazahstan și au îndemnat autoritățile și protestatarii din această țară „la calm, stabilitate și dialog pașnic”.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al regimului taliban din Afganistan, Fazilrabi Zahin, a publicat un comunicat, joi, prin care anunță că guvernul taliban „monitorizează cu atenție situația din Kazahstan”, iar „ca vecin apropiat și stat partener economic”, Afganistanul este „profund îngrijorat de tensiunile recente”.

Ministerul anunță, de asemenea, că „îndeamnă și guvernul kazah dar și pe protestatari să-și rezolve problemele prin dialog și metode pașnice și să revină la calm și stabilitate în țară”.

Mesajul a fost distribuit pe Twitter și de purtătorul de cuvânt Abdul Qahar Balkhi, care a adăugat că „Emiratul Islamic consideră securitatea și stabilitatea politică în regiune esențială pentru creșterea economică, comerț și pentru prosperitatea popoarelor”.

Un membru important al grupării talibane, Al-Hanafi Wardak, s-a referit la intervenția rusească în Kazahstan spunând că problema este una „internă a Kazahstanului” – „În opinia mea, înainte de intervenția străină, guvernul Kazahstanului și protestatarii ar trebui să încheie tensiunile prin dialog.

Implicarea externă nu va face decât să complice situația. Este de sperat că și alte țări vor spijini dialogul intern pentru a încheia aceste tensiuni”, a precizat Wardak, care spune că Rusia și alte țări din regiune ar trebui să joace un rol în calmarea situației prin sprijinirea dialogului dintre forțele interne din Kazahstan.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 09:48
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 09:48 // Societate //  Ana Panaguța
Procesul de votare în cele șapte localități din Republica Moldova, unde astăzi, 1 noiembrie, au loc alegeri locale noi și un referendum local, se desfășoară fără incidente, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Toate cele 12 secții de votare au fost deschise la ora 07:00. Potrivit CEC, în listele electorale de bază sunt înscriși peste 18.000 de alegători.

Până la ora 09:00, în localitățile unde se desfășoară alegeri locale noi, la urne s-au prezentat 408 alegători, ceea ce reprezintă 2,47% din numărul celor așteptați la vot.

În satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde are loc un referendum local privind exploatarea resurselor minerale utile din intravilanul localității, au votat 39 de persoane, adică 2,26% dintre alegători.

Cetățenii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea trebuie să fie însoțită de un certificat medical.

Secțiile de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Amintim că alegeri locale noi pentru funcția de primar au loc în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și satul Chirsova din UTA Găgăuzia.

Totodată, în satul Tomai din UTA Găgăuzia, alegătorii sunt chemați să aleagă o nouă componență a consiliului local, iar în Delacău, raionul Anenii Noi, se desfășoară referendumul local.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!