Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Cea mai îndoliată țară din lume: 100 de mii de copii au rămas orfani, din cauza pandemiei de COVID-19

08 Ian. 2022, 13:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
08 Ian. 2022, 13:25 // În Lume //  Realitatea.md

Pandemia de COVID-19 a lăsat orfani aproximativ 98.000 de copii în Peru, a anunţat guvernul celei mai îndoliate ţări din lume, raportat la populaţia totală.

„Ţara noastră este, din păcate, ţara care numără aproape 98.000 de copii care şi-au pierdut tatăl, mama sau tutorele în timpul pandemiei”, a declarat ministrul pentru femei, Anahi Durand, pe baza cifrelor publicate de jurnalul medical The Lancet. „Deţinem tristul record de a fi ţara cu cei mai mulţi copii care şi-au pierdut un tată sau o mamă”, a adăugat ea.

Ministerul plăteşte în prezent o alocaţie de 200 de soli (circa 50 de dolari) la peste 18.000 de familii, dar numărul beneficiarilor ar trebui mărit, a estimat ministrul.

Guvernul intenţionează să acorde această alocaţie unui număr total de 83.664 de copii şi adolescenţi orfani, pe lângă acordarea de sprijin psihologic şi educaţional.

Peru, o ţară cu 33 de milioane de locuitori, are cea mai mare rată a mortalităţii din lume, cu 6.122 de decese la un milion de locuitori, potrivit unui raport AFP bazat pe cifre oficiale.

Peru trece prin al treilea val epidemic, cu un bilanţ total de peste două milioane de infectări şi peste 202.900 de decese.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 09:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Statele Unite ale Americii au anunțat marți organizarea unei noi runde de negocieri între Rusia și Ucraina, în perioada 10-11 noiembrie, la Abu Dhabi, sub mediere americană.

Potrivit emisarului președintelui SUA Donald Trump, Steve Witkoff, reprezentanții celor două țări urmează să se întâlnească săptămâna viitoare în capitala Emiratelor Arabe Unite, în încercarea de a relua negocierile de pace, blocate de la începutul anului.

 

„Discuțiile vor aborda garanțiile de securitate pentru perioada postbelică, reducerea tensiunilor, eforturile umanitare și următorii pași către pace”, a transmis Witkoff pe platforma X.

 

Anunțul vine după ce Rusia a afirmat, la sfârșitul lunii octombrie, că este pregătită să reia negocierile de pace cu Ucraina.

Ultima întâlnire trilaterală dintre delegațiile Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite ale Americii a avut loc la jumătatea lunii februarie, la Geneva, însă discuțiile nu au dus la un acord privind încheierea conflictului, cele două părți menținându-și pozițiile și condițiile, transmite Mediafax.

Reprezentanții SUA vor discuta la Bruxelles cu liderii europeni

Steve Witkoff a mai anunțat că negociatorii americani urmează să se deplaseze în această săptămână la Bruxelles, unde vor avea întâlniri cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO.

Discuțiile vor viza garanțiile de securitate pentru Ucraina, unul dintre principalele subiecte în negocierile privind o eventuală încheiere a războiului.

Cel puțin 26 de morți în urma unor atacuri rusești asupra unei școli din Ucraina

Anunțul privind reluarea negocierilor vine în contextul intensificării atacurilor rusești. Ucraina a transmis luni că mai multe atacuri ale forțelor ruse asupra unei școli în care era distribuit ajutor umanitar s-au soldat cu cel puțin 26 de morți.

Totodată, Moscova a reluat luptele și bombardamentele în regiunea învecinată Herson, din sudul Ucrainei, după o rară încetare locală a focului, negociată pentru evacuarea orașului Oleșki, aflat sub ocupație rusă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!