Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, armata ideologică a țării, a anunțat miercuri, 8 aprilie curent, că a doborât o dronă Hermes 900 în orașul Lar (în sudul țării), denunțând o încălcare a armistițiului convenit și a avertizat asupra unui riposte puternice la alte încălcări, relatează hotnews.ro.
„O dronă avansată de tip Hermes 900 a fost detectată, interceptată și distrusă în spațiul aerian de deasupra orașului Lar, în provincia Fars, prin focul unui sistem modern de apărare antiaeriană al Gardienilor Revoluției”, a informat acest corp militar de elită, potrivit agenției Tasnim.
Gărzile Revoluționare au avertizat că pătrunderea oricărui avion „inamic” – referindu-se la Statele Unite și Israel – în spațiul aerian al țării, chiar și fără a desfășura operațiuni ofensive, va constitui o încălcare a armistițiului și „va primi un răspuns ferm și puternic”.
Iranul a raportat în cursul dimineții un atac asupra rafinăriei de petrol în insula Lavan, situată în Golful Persic.
Gărzile Revoluționare din Iran avertizează că stau cu „degetul pe trăgaci”
Presupusul atac a avut loc la câteva ore după ce, în zorii zilei de miercuri (ora Iranului), a intrat în vigoare armistițiul de două săptămâni între Iran și SUA.
Teheranul și Washingtonul au convenit, de asemenea, să înceapă negocieri vineri la Islamabad pentru a pune capăt războiului care a început pe 28 februarie.
În timpul conflictului, Statele Unite și Israelul au bombardat zilnic instalații militare, nucleare și energetice, precum și situri civile, cum ar fi spitale și universități din Iran, care a răspuns cu atacuri asupra intereselor SUA în regiune și în țările vecine și cu închiderea Strâmtorii Ormuz.
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că administrația sa consideră că regimul de la Teheran a fost „schimbat” și că SUA vor colabora „îndeaproape” cu conducerea iraniană.
Armata ideologică a țării, a declarat miercuri că „nu are încredere” în promisiunile Statelor Unite și a afirmat că va răspunde la orice agresiune americană sau israeliană care va avea loc în timpul armistițiului.
Totodată, ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a evocat miercuri „încălcări ale încetării focului” de către Israel în Liban, în cursul unei convorbiri telefonice cu comandantul forțelor armate din Pakistan, țară mediatoare a fragilului armistițiu între SUA și Iran, potrivit unui comunicat, citat de AFP. Israelul declarase din capul locului că nu va bombarda obiective iraniene, dar a subliniat că va ataca poziții ale miliției șiite Hezbollah în Liban.
Abbas Araghchi și puternicul șef al armatei pakistaneze, mareșalul Asim Munir au „subliniat importanța (…) punerii în aplicare a punctelor din acord” între cele două țări pentru „consolidarea păcii și a securității în regiune”, se mai spune în document.
În anii 1946–1947, pe teritoriul actual al Republicii Moldova s-a produs una dintre cele mai mari tragedii umanitare ale secolului XX. Nu a fost doar secetă… Nu a fost doar lipsă de ploaie… A fost o foamete agravată de decizii politice.
Datele statistice spune că foametea organizată a luat viața a peste 5 la sută din populația țării noastre. După ce satele au fost golite de grâne în urma campaniilor de colectare forțată, cunoscute în memoria colectivă drept „măturarea podurilor”, țăranilor nu li s-a permis să păstreze nimic. Totul era confiscat pentru a satisface cote impuse, de multe ori imposibil de realizat, chiar și în condiții normale. Într-o perioadă de secetă severă, aceste decizii au devenit condamnări la moarte.
În doar câteva luni, peste 123 de mii de persoane și-au pierdut viața pentru că nu aveau ce mânca, dar și de bolile provocate de subnutriție.În spatele acestor cifre sunt destine frânte, familii distruse și sate întregi marcate pentru generații.
Cei mai afectați au fost copiii. Slăbiți de foame, lipsiți de îngrijire și hrană, aproape 200 de mii au fost înregistrați oficial cu distrofie. În spitale, acolo unde ar fi trebuit să existe speranță, moartea devenise o prezență constantă. Pentru mulți, copilăria nu a mai însemnat joc sau visuri, ci lupta zilnică pentru supraviețuire, pentru o bucată de pâine…
În primăvara anului 1946, femeile au ieșit în stradă. Nu protestau din motive politice, ci dintr-o nevoie elementară de a-și salva familiile. Au fost însă întâmpinate cu represiuni: arestări, condamnări și acuzații de „activitate antisovietică”. Unii au încercat să fugă, să treacă Prutul în speranța că vor găsi hrană și salvare. Mulți dintre ei nu au mai ajuns niciodată la destinație. Au fost împușcați fără judecată, pe loc.
Foametea a împins oamenii dincolo de limitele umane. În arhive au fost documentate cel puțin 153 de cazuri de canibalism – mărturii cutremurătoare despre disperarea absolută în fața morții iminente.
Ironia tragică a acelor vremuri a fost că, în timp ce majoritatea populației murea de foame, elitele aveau acces la cantine speciale și magazine închise publicului. În același timp, oamenii flămânzi erau obligați să contribuie la așa-numitele „împrumuturi de stat”, cedând și puținul pe care îl mai aveau.
Foametea din 1946–1947 nu este doar un episod istoric. Este o rană adâncă în memoria colectivă. Este o lecție despre suferință, nedreptate și rezistență. Să nu uităm…
