Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

UE invită Republica Moldova să adere la Convenția pentru comerț facilitat

25 Sept. 2025, 16:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Sept. 2025, 16:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Republica Moldova a primit astăzi, 25 septembrie 2025, undă verde de la Consiliul Uniunii Europene pentru a adera la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, semnată la 20 mai 1987.

Potrivit instituției, decizia reprezintă un pas simbolic, dar strategic, în direcția integrării europene și vine ca o recunoaștere directă a eforturilor de reformă și modernizare depuse de Serviciul Vamal. Începând cu 1 noiembrie 2025, Chișinăul va putea deveni parte oficială la Convenție, prin depunerea Instrumentului de Aderare la Secretariatul General al Consiliului UE.

„Această invitație reprezintă o recunoaștere la nivel european a parcursului de transformare prin care trece Serviciul Vamal. Este un moment de mândrie și responsabilitate, care demonstrează că putem construi o vamă modernă, europeană și orientată spre facilitarea comerțului. Este o reușită a echipei Serviciului Vamal și un câștig pentru toți operatorii economici din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.

Aderarea la Convenție va permite Republicii Moldova să implementeze practici vamale armonizate cu cele ale statelor UE, contribuind la un comerț mai rapid, mai transparent și mai competitiv. Măsura este așteptată să aducă beneficii semnificative operatorilor economici și să consolideze poziția țării în rețeaua economică europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!