Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un bărbat a câștigat la loto și a împărțit banii cu fiica lui. Apoi a dat-o în judecată ca să-i ia înapoi

23 Ian. 2024, 12:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea MD
23 Ian. 2024, 12:23 // În Lume //  Realitatea MD

Un bărbat din Australia care a câștigat aproape un milion de dolari la loto și i-a dat o parte din bani fiicei sale, a dat-o apoi în judecată pe aceasta și i-a cerut suma oferită înapoi. Acum, familia s-a destrămat, iar oamenii nu mai vorbesc între ei.

William John Bampton, în vârstă de 92 de ani, din Twin Waters, pe Coasta Sunshine din Queensland, și-a dat viața peste cap după ce a câștigat jackpot-ul de 986.000 de dolari (aproximativ 597.000 de euro), în martie 2018.

Potrivit datelor din dosarul aflat pe rolul instanței din Brisbane, bărbatul a plătit un avans de 50.000 de dolari pentru o casă, imediat după ce a câștigat la loto. La scurt timp, a mai plătit 505.300 de dolari pentru a cumpăra casa, în coproprietate cu fiul său, Larry, iar în luna august a aceluiași an i-a oferit și fiicei sale, Suzanne Elaine Vourlides, 300.000 de dolari (181.500 de euro), scrie protv.ro.

Acest ultim cadou a devenit apoi mărul discordiei, pentru că bărbatul și-a dat seama că vrea să facă și niște economii și i-a cerut înapoi banii fiicei sale, spunând că ”a fost influențat în mod nejustificat sau supus unui comportament neconscient de către doamna Vourlides”. Practic, tatăl și-a dat fiica în judecată pentru a-i lua banii făcuți cadou .Femeia a susținut că tatăl ei i-a oferit de bunăvoie cei 300.000 de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Judecătoarea Suzanne Sheridana a remarcat dovezile prezentate de ambele părți. Iar documentele instanței au clarificat că, la momentul audierii, William John Bampton nu avea niciun diagnostic de demență. În ciuda pledoariei acestuia, judecătorul Sheridan i-a respins cererea, sugerând posibile ordonanțe pentru cheltuieli, cu excepția cazului în care s-ar putea ajunge la un acord între părți.

„Deși domnul Bampton era de vârstă înaintată și avea afecțiuni medicale, dovezile medicale indicau că avea capacitatea deplină de discernământ și era capabil să-și gestioneze afacerile financiare”, a spus judecătoarea.

William John Bampton a spus că intenționează să facă apel la decizia instanței, deplângând faptul că nu i-a mai rămas nimic din câștigul de aproape un milion de dolari.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!