Valeriu Capcelea, șeful Secției Nord a Academiei de Științe, doctor habilitat în filosofie, conferențiar universitar la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a fost recunoscut vinovat de Judecătoria Bălți, în decembrie 2022, de hărțuire sexuală, dar a fost eliberat de pedeapsa penală din motivul intervenirii termenului de prescripție. Totodată, prima instanță l-a recunoscut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. c) Cod penal – corupere activă şi i s-a stabilit acestuia pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu amendă în mărime 20 000 de lei. Totuși, instanța de la Bălți a decis aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege, fără privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate, iar executarea pedepsei cu închisoarea s-a suspendat condiţionat pe un termen de probă de 2 ani. Curtea de Apel Bălți a menținut fără modificări, printr-o hotărâre emisă marți, 20 februarie 2024, decizia luată de Judecătoria Bălți după circa nouă ani de la trimiterea dosarului în instanță, transmite ZdG.md.

Profesorul, în iunie 2013, în timp ce cumula și funcţia de decan interimar al Facultăţii de Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Stat „Alecu Russo”, verificând rezultatele unei studente la examenul de filosofie, „prin ameninţare, constrângere şi şantaj, a manifestat un comportament fizic, verbal şi nonverbal faţă de aceasta, exprimat prin acţiuni de pipăire pe corp, burtă, sâni şi locuri intime, care au lezat demnitatea ei, fiind creată o atmosferă neplăcută, ostilă cu scopul de a o determina la raport sexual sau alte acţiuni cu caracter sexual nedorite de partea vătămată”.

Procurorii au mai prezentat în judecată alte 19 cazuri în care conferențiarul universitar a primit bani pentru a nu lăsa studenții restanțieri sau pentru a le pune „note bune”, cazuri înregistrate în două zile din luna iunie 2013.

Atunci când s-a luat hotărârea de a nu-i aplica lui Valeriu Capcelea privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani, prima instanță a subliniat „deținerea de către inculpat a gradului științific de doctor habilitat în filosofie”.

Colegiul penal a ajuns la concluzia că, reieșind din cumulul de circumstanțe atenuante stabilit la caz, este „raţională” aplicarea prevederilor art. 79 CP faţă de inculpat, „în legătură cu intervenirea modificărilor în prevederile articolului dat după data de 20.12.2017 şi să mențină poziția instanței de fond și să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie, sub formă de privarea de dreptul de a desfășura activitate didactică pe un termen de cinci ani”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

#Balti #conferențiar universitar #corupere activa #hartuire sexuala

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.