Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Un judecător, protejat de CSM, deși ANI a solicitat demiterea din funcție pentru nedepunerea declarației de avere

05 Mai 2021, 15:54
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2021, 15:54 // Actualitate //  Realitatea.md

Un magistrat al Judecătoriei Chișinău continuă să activeze în sistem, deși Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), demiterea acestuia, pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru anul 2018.

Potrivit ANI, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău a fost sancționat de pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale pentru anul 2018. Deși, inspectorul de integritate a notificat magistratul că mai dispune de un termen de 30 de zile pentru a se conforma legislației în vigoare, acesta a evitat să își onoreze această obligațiune, fapt pentru care ANI a întocmit un proces verbal cu privire la contravenție pe numele acestuia. Acțiunea a avut loc în anul 2019, după încheierea perioadei de depunere a declarațiilor anuale de avere și interese personale.

Potrivit legii, nedepunerea declarației de avere și interese personale în termen de 30 de zile  de la recepționarea notificării din partea inspectorului de integritate sau refuzul acestuia constituie și un temei de încetare a mandatului deținut. Astfel, inspectorul de integritate, a expediat în mod repetat către CSM demersuri cu privire la eliberarea din funcție a judecătorului.

În noiembrie 2019, instanța de judecată l-a recunoscut vinovat pe judecător pentru comiterea contravenției stabilită de inspectorul de integritate, aplicându-i o amendă în mărime de 3 000 de lei, care a și fost achitat imediat de către judecător. Abia, în ianuarie  2020, ANI a recepționat informația de la CSM cu privire la faptul că demiterea din funcție a judecătorului va fi examinat de Inspecția Judiciară.

După șapte luni de așteptare a unui răspuns, inspectorul de integritate a solicitat din nou informații de la CSM referitor la cauza dată. CSM a comunicat că procedura disciplinară pe numele judecătorului vizat a fost încetată din lipsa faptei în acțiunile acestuia. O hotărâre oficială în acest sens din partea CSM a fost expediată către ANI, după 10 luni.

„ANI pune la îndoială temeinicia soluției identificate de către CSM, urmare a căreia s-a decis de a remite notificarea inspectorului de integritate de demitere din funcție a judecătorului către Inspecția judiciară pentru verificarea circumstanțelor de nedepunere a declarației de avere și interese personale. Or, faptul nedepunerii a fost stabilit de către inspectorul de integritate, fiind unicul competent în materia respectivă. Totodată, decizia inspectorului de integritate a fost confirmată și de către instanța de judecată în cadrul procesului contravențional. Soluția instanței fiind acceptată chiar și de judecătorul care a comis contravenția, prin faptul că nu a contestat hotărârea și achitând amenda. Astfel, CSM trebuia să ia act de notificarea inspectorului de integritate și să adreseze propunerea privind eliberarea din funcție a judecătorului către președintele Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

În acest context, ANI consideră că inacțiunile CSM la acest subiect trezesc unele dubii față de interesul real al instituției de a acționa prompt și de a asigura un climat de integritate în sistemul judecătoresc. Pe această cauză, ANI va insista să se aplice prevederile legislației în vigoare prin înaintarea unui demers repetat către CSM, iar în eventualitatea unui nou refuz de demitere din funcție a magistratului vizat, Autoritatea va iniția un proces de judecată.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:59 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele SUA, Donald Trump, i-ar fi propus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în cadrul întâlnirii de la New York, desfășurate în marja Adunării Generale a ONU, să poarte negocieri cu președintele rus Vladimir Putin la Moscova, scrie Bloomberg.

Potrivit Bloomberg, Zelenski a respins această variantă, iar surse ale agenției familiarizate cu poziția președintelui ucrainean au declarat că propunerea l-ar fi deranjat. Casa Albă nu a răspuns solicitării jurnaliștilor de a comenta informația.

Bloomberg mai relatează, citând oficiali europeni, că Trump și echipa sa au salutat eforturile acestora de a sprijini Ucraina înainte de venirea iernii. Oficialii au mai spus că întâlnirea dintre Zelenski și Trump a fost, în general, una pozitivă.

La New York, propagandiști ruși au încercat să obțină de la Zelenski un răspuns la întrebarea când va merge la Moscova. Președintele ucrainean ar fi răspuns: „Pe o rachetă”.

În timpul întâlnirii cu Zelenski, la summitul NATO de la Ankara, din 8 iulie, Trump a povestit că l-a întrebat pe Putin unde ar dori să se întâlnească cu președintele Ucrainei. Potrivit lui Trump, Putin ar fi răspuns că la Moscova. Trump a spus atunci că nu crede că acest lucru este posibil. Ulterior, Zelenski a glumit că în prezent sunt multe drone ucrainene pe cerul Moscovei.

Anterior, Zelenski a respins în repetate rânduri propunerea Rusiei privind o întâlnire cu Vladimir Putin la Moscova. În iunie 2026, el a declarat că Ucraina „nu joacă aceste jocuri” și a subliniat că o astfel de întâlnire ar putea avea loc într-o țară neutră. Potrivit lui Zelenski, printre variante s-ar putea număra Elveția, Turcia sau o țară din Orientul Mijlociu.

După întâlnirea cu președintele SUA, Donald Trump, desfășurată în marja Adunării Generale a ONU la New York, pe 22 septembrie, Zelenski a reiterat că este pregătit pentru o întâlnire cu Putin. El a spus că Trump ar putea organiza o întrevedere trilaterală pentru a contribui la apropierea păcii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!