Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Usatîi, după 3 ani de guvernare PAS: Сod roșu de minciună! Avem nevoie de dictatura ordinii și responsabilității

11 Iul. 2024, 17:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Iul. 2024, 17:10 // Politica //  Realitatea.md

Despre cum a guvernat PAS țara în ultimii trei ani poți scrie o carte, iar titlul ei va fi „Cod galben de PAS, cod roșu de minciună”, susține președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, Politicianul face referire la rezultatele „dezastruoase” obținute de PAS de când deține puterea în Moldova.

Potrivit politicianului, oamenii au avut mari așteptări, însă „PAS a făcut numai nebunii în trei ani”.

„În loc să se ascundă undeva la umbră, să nu-i vadă nimeni, au decis să ne sufoce, pe căldura asta, cu minciunile lor. Trebuie să fii tare pierdut în spațiu și să fii foarte nesimțit ca să ieși în fața oamenilor și să te lauzi cu faptul că în trei ani n-ai făcut nimic”, a spus Usatîi.

Liderul Partidului Nostru consideră că PAS a eșuat în toate domeniile, Potrivit lui, justiția este subjugată, economia e la pământ, tarifele sunt cele mai mari din regiune, concursurile sunt trucate, criminalitatea și infracțiunile au înflorit, oamenii nu se simt în siguranță.

„Multe, foarte multe, că nu poți să le enumeri pe toate. Dar cel mai grav este că PAS a dus la prăbușirea speranțelor și a încrederii în instituțiile statului, încredere care cu greu mai poate fi refăcută. Cum a guvernat PAS, poți să scrii o carte, iar titlul ar suna așa – Cod galben de PAS, cod roșu de minciună”, a menționat Usatîi.

Politicianul crede că actuala guvernare trebuie să plece cât mai repede, iar țara are nevoie de o resetare și de o schimbare. În caz contrar, în opinia sa, „Moldova va dispărea sau, în cel mai bun caz, se va duce de râpă”.

Renato Usatîi a declarat că, dacă va avea mandatul de președinte, este gata se mă implice și să scoată țara de sub „ciuma galbenă”, iar după asta toți cetățenii împreună să facă ordine în Moldova.

„Știu de ce au nevoie oamenii. Iar agenda mea politică coincide cu interesul și bunăstarea cetățenilor. Împreună cu echipa mea suntem gata să o luăm de la capăt. Iar pentru asta este  nevoie de dictatură: dictatura ordinii în interesul țării și dictatura responsabilității față de oameni!”, a spune Usatîi.

Amintim că, după alegerile parlamentare anticipate din 2021, PAS a obținut 63 de mandate de deputat, având majoritatea parlamentară. Politicianul declară că formațiunea a instituit control absolut asupra tuturor instituțiilor de stat.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!