Șefa Executivului va cere în Parlament prelungirea stării de urgență. Proiectul transmis deputaților a fost adoptat miercuri, de către cabinetul de miniștri.
Hotărârea a fost luată după ce Irina Vlah și Natalia Gavrilița au avut un schimb dur de replici pe marginea subiectului. În discuții au fost implicați șefa MAI – Ana Revenco și ministrul Justiției – Sergiu Litvinenco.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Starea de urgență ar urma să fie prelungită cu 60 de zile, începând cu 4 februarie. Autoritățile cer extindereqa măsurii, în contextul războiului din Ucraina.
Ana Revenco a declarat în cadrul ședinței Executivului că persistă riscul ca spațiul aerian al Moldovei să fie survolat și ca pe teritoriul țării noastre să cadă rachete. De asemenea, ar putea exista noi valuri de refugiați, afirmă Revenco.

