Elena Crețu s-a născut la 21 mai 1941. Avea doar o lună când a început războiul, iar viața ei a fost marcată încă din primele zile de bombardamente, fugă și pierdere. Împreună cu mama sa, a ajuns într-un ghetou din Ucraina, unde a supraviețuit în condiții de foamete, frig și frică.
În mărturia sa, Elena Crețu povestește, din relatările mamei, cum familia a fost nevoită să fugă din calea bombardamentelor, cum bunica a murit, iar tatăl a fost trimis pe front. După o perioadă de rătăciri prin sate, câmpuri și păduri, mama și copilul au fost prinse într-o razie și duse în ghetou.
După război, greutățile au continuat. Casa familiei fusese distrusă, iar ei au trăit o perioadă în barăci, încercând să-și reconstruiască viața. Tatăl s-a întors de pe front grav rănit și a murit ulterior din cauza rănilor.
Printre puținele amintiri luminoase ale copilăriei se numără momentele legate de sărbătoarea Pesah, când mama pregătea azima, un gest simplu care a rămas pentru ea un simbol al supraviețuirii și al legăturii de familie.
Astăzi, Elena Crețu este una dintre puținele persoane din Republica Moldova care mai pot depune mărturie despre viața în ghetou. Ea atrage atenția că numărul supraviețuitorilor scade de la an la an și că memoria Holocaustului trebuie transmisă generațiilor tinere, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete.
