Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Ministrul Dan Perciun anunță ce se va întâmpla în 2024, în cadrul sistemului educațional din Moldova

18 Dec. 2023, 19:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Dec. 2023, 19:45 // Actualitate //  Realitatea.md

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat primul pachet de măsuri de debirocratizare în sistemul educațional. Este vorba, mai exact, de un moratoriu pe controalele externe, limitarea numărului de documente pe care sunt obligate să le dețină instituțiile de învățământ, precum și excluderea unor rapoarte elaborate de cadrele didactice și manageriale.

Astfel, în anul 2024, va fi suspendat procesul de evaluare externă în învățământul general desfășurat de Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație (ANACEC). Anunțul a fost făcut astăzi, 18 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă.

„De la 1 ianuarie, ANACEC nu va mai desfășura controale externe în instituțiile de învățământ.  Agenția va avea jumătate de an la dispoziție pentru a schimba modul în care evaluează școlile și pentru a propune o nouă variantă a metodologiei de evaluare, una mai simplă, mai clară și care să evalueze într-adevăr calitatea procesului educațional și nu doar niște hârtii”, a declarat ministrul.

O altă acțiune a ministerului, orientată spre debirocratizare, este modificarea Nomenclatorului tipurilor de documentație școlară și rapoarte în învățământul general. Ministerul a decis să excludă sau să modifice 5 modele de rapoarte, să elimine 10 registre de evidență și 3 dosare de evidență a dovezilor.

„Ne propunem să reducem semnificativ lista actelor care trebuie să existe într-o instituție de învățământ. Totodată, vom interveni și în modul de aprobare și verificare a acestora”, a precizat Dan Perciun.

Ministrul a mai menționat că MEC va elabora un model unic de planificare a activităților didactice, care urmează să fie gata până la acest sfârșit de an. Aceste măsuri au fost discutate cu managerii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anul viitor MEC va propune al doilea pachet de debirocratizare care să completeze măsurile inițiale și să simplifice activitatea didactică.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.