Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

VIDEO Moldovenii care găzduiesc refugiați vor primi indemnizații din partea statului! Cât și care va fi procedura

11 Mart. 2022, 20:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2022, 20:48 // Actualitate //  Realitatea.md

Cetățenii Republicii Moldova care au găzdui refugiați din Ucraina, vor primi indemnizații unice din partea statului. Nu este vorba despre familiile care au primit în casele sale ucraineni pentru o noapte, ci pentru un termen mai îndelungat. De menționat că acești bani vor veni din surse externe. Mai mult decât atât, asupra proiectului deja se lucrează și despre acesta se va anunța public săptămâna viitoare, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, în cadrul emisiunii „REZOOMAT” cu Ileana Pîrgaru de la postul de televiziune RLIVE TV.

„Se lucrează la aceasta și colegii de la minister, și eu personal am participat la niște ședințe tehnice. Deja am elaborat niște parametri, dar ei vor fi anunțați luni pentru că astea sunt procedurile și aceasta este comunicarea. Pot să vă dau câteva detalii, este vorba despre două mecanisme. Un mecanism care credem că va fi mai repede și am cerut să fie implementat mai repede, este mecanismul de sprijin financiar pentru familiile care au găzduit refugiați pentru o perioadă mai îndelungată, nu este vorba de cei care au primit refugiați pentru o noapte. Este vorba despre familii care practic au luat la întreținere refugiați. Pentru aceste familii va fi o indemnizație unică care va fi echivalentă cu aproximativ un salariul minim pe economie”, a declarat ministrul Marcel Spatari.

Suma exactă pe care o vor primi cetățeni încă nu se cunoaște, precizează ministrul, însă vor exista câteva cerințe tehnice care vor trebui îndeplinite de către moldovenii care au primit în casele lor ucraineni.  

„Va fi o procedură de depunere a unei solicitări cu date de identificare a refugiaților pentru ca să ne asigurăm că nu există abuzuri. Banii, încă odată, nu sunt din bugetul Republicii Moldova, sunt bani din bugetul internațional”, a menționat oficialul.

 Indemnizații vor primi și refugiații, informează Marcel Spatari.

„Al doilea mecanism ține de indemnizații directe refugiaților care vor fi mai mici decât indemnizațiile pentru familiile de moldoveni. E vorba de o sumă de bani care să le permită să își procure mâncare, să poată să închirieze un spațiu, ca să se poată integra. Deci, vorbim despre două mecanisme similare, dar diferite. Sunt indemnizații unice”, a concluzionat ministrul.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 08:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Sept. 2026, 08:48 // Slider //  Ursu Ana

Republica Moldova instalează cel de-al doilea radar destinat detectării dronelor care zboară la altitudini mici și medii. Declarația a fost făcut de președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, deputatul PAS, Lilian Carp, la emisiunea „Cutia Neagră PLUS” de la TV8. Potrivit deputatului, sistemele de monitorizare existente nu pot detecta toate aparatele care pătrund în spațiul aerian al Republicii Moldova. Noul radar ar urma să îmbunătățească supravegherea la altitudini mici și medii, unde dronele pot fi mai dificil de detectat.

„Al doilea radar urmează a fi instalat, el este în proces de instalare, el monitorizează la înălțimii mici și medii, asta pentru ca să răspundem propagandiștilor care încearcă să spună pentru ce Republica Moldova a cheltuit bani pentru radar. Bun, acum în condițiile în care țările membre NATO, România, Polonia, țările Baltice au survolările neautorizat și nu întotdeauna, chiar cu radare super performante, nu întotdeauna monitorizează sau detectează aceste drone, pentru că acele radare care sunt, sau și primele care sunt pentru înălțimii mari și pentru aparate de zbor mai mari, și necesită deja o altă tehnică de monitorizare a spațiului aerian cu radare mai mici, amplasate pe suprafață sau pe distanță de hotare mai mică”, spune Carp.

Lilian Carp susține că pentru combaterea dronelor este nevoie nu doar de radare, ci și de sisteme mobile de apărare antiaeriană, care să poată fi deplasate în funcție de locul în care este identificată o țintă.

Republica Moldova dispune deja de capacități limitate pentru neutralizarea unor drone, însă acestea nu au fost folosite până acum. Lilian Carp spune că au existat situații în care dronele au fost monitorizate de Armata Națională și ar fi existat posibilitatea intervenției, însă decizia de a le doborî nu a fost luată din cauza riscului ca aparatele să cadă în zone populate și să provoace victime sau pagube. Potrivit lui, în următorii doi-trei ani Republica Moldova ar putea avea mai multe elemente de apărare, însă până atunci vulnerabilitățile vor persista.

Potrivit Ministerului Apărării, în perioada 2022–2026 au fost documentate, în total, 81 de încălcări ale spațiului aerian, fiind implicate rachete și drone de producție rusească și iraniană, inclusiv drone-momeală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!