Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

VIDEO PA declară război judecătorului Gheorghe Balan? Veronica Dragalin: ”Am depus o sesizare la CSM”

14 Aug. 2023, 15:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
14 Aug. 2023, 15:15 // Actualitate //  Realitatea.md

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, vrea ca judecătorul Gheorghe Balan, cel care l-a eliberat din arest la domiciliu pe fostul deputat PDM, Vladimir Andronachi, să fie sancționat. Declarația a fost făcută de Dragalin, într-o intervenție live pe Facebook, în care a venit cu mai multe precizări importante în „dosarul Andronachi”.

„Prin procurorul general interimar am depus o sesizare la CSM, Consiliul Superior al Magistraturii. Din punctul nostru de vedere, acest judecător încalcă mai multe prevederi, precum Constituția Republicii Moldova, Convenția Europeană, Codul de procedură penală. Inspecția judecătorilor a respins sesizarea Procurorului general pe acest caz… Am sesizat pe calea disciplinară autoritățile compentente și nu am avut un rezultat pozitiv, din punctul nostru de vedere”, a precizat șefa PA.

Anterior, zdg.md a scris că judecătorul Gheorghe Balan este cel care examinează, din martie 2023, dosarul în care Andronachi este învinuit de implicare în furtul miliardului. La 19 mai 2023, Balan a dispus examinarea cauzei penale în ședință închisă, la cererea părții apărării, deoarece „eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de prezentul proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia inculpatului” și pentru că unele probe ar constitui secrete bancare și de stat, după cum a informat Procuratura Anticorupție.

La începutul anului 2019, prin decretul președintelui R. Moldova, magistratul a fost eliberat din funcție în legătură cu comiterea unei abateri disciplinare. Ulterior, în noiembrie 2019, decretul președintelui a fost abrogat, iar Balan a revenit în sistem.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În iunie 2019, timp de șase luni, Balan a exercitat funcția de șef interimar al Inspectoratului General al Poliției (IGP) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind numit în funcție de Andrei Năstase, ministrul de Interne din acea perioadă. Balan și Năstase au recunoscut atunci că se află în relații de cumetrism.

În 2014, magistratului i-a fost aplicată o sancțiune disciplinară sub formă de „avertisment” pentru încălcarea normelor imperative ale legislației. Ulterior, acesta a depus şi o plângere penală pe numele unor membri ai CSM, acuzându-i că, ilegal, i-au intentat o procedură disciplinară în 2014. Solicitarea sa însă nu a fost admisă. În 2015 și 2017, numele judecătorului a figurat în alte două plângeri privind tragerea la răspundere disciplinară, care au fost respinse ca neîntemeiate.

Amintim că Veronica Dragalin a avut o intervenție live pe Facebook, în care a prezentat explicații cu privire la „dosarul Andronachi”. Dragalin susține că Procuratura Anticorupție nu este de acord cu decizia magistratului Gheorghe Balan, cel care l-a eliberat din arest la domiciliu pe Vladimir Andronachi, însă Legea nu le permite procurorilor să atace decizia la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).

Fostul deputat PDM este cercetat penal pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei bancare.

Cine sunt garanții lui Andronachi și cât au achitat pentru libertatea acestuia?

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 19:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 19:59 // Slider //  Cătălina Boico

Sectorul Rîșcani al Capitalei a rămas parțial fără energie electrică în această seară, 27 octombrie, potrivit unor canale de Telegram. Unii locuitori se întreabă ce s-a întâmplat, în timp ce alții spun că au în continuare lumină.

Autoritățile nu au venit deocamdată cu informații.