Marți, 19 august, se va anunța cine va fi noul Procuror General al Republicii Moldova. Cei doi candidați declarați eligibili, Victor Furtuna și Alexandru Machidon, vor susține ultima probă – interviul, a anunțat președintele Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), Dumitru Obadă.
„Astăzi am examinat dosarele candidaților. Urmează în data de 19 august, la ora 14:00, să desfășurăm interviul. Vom completa fișele, vom acorda punctajul și vom desemna câștigătorul acestui concurs”, a spus Dumitru Obadă.
Numirea în funcție a câștigătorului concursului va avea loc doar după ce plenul Consiliului va obține raportul Comisiei Vetting de promovare, a mai adăugat președintele CSP.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că pentru fotoliul de Procuror General luptă Alexandru Machidon, care în prezent exercită interimatul acestei funcții, și Victor Furtuna, procuror-șef interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Funcția de Procuror General a devenit vacantă la sfârșitul lunii mai, după ce Ion Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiției.

