Regiunea transnistreană rămâne una dintre cele mai complexe probleme politice și de securitate pentru Moldova. Regiunea controlată de autorități separatiste de la începutul anilor ’90, nu se află sub controlul constituțional al Chișinăului.

Războiul de la Nistru din 1992 a lăsat urme profunde, iar negocierile pentru reglementarea diferendului continuă de peste trei decenii. Autoritățile statului susțin soluționarea pașnică a conflictului și reintegrarea regiunii pe baza respectării suveranității și integrității teritoriale. Unul dintre principalele subiecte de dispută rămâne prezența militară rusă în regiune și depozitele de armament de la Cobasna.

În ultimii ani, situația economică și energetică a regiunii a devenit tot mai dificilă, iar dependența de resurse și sprijin extern rămâne o provocare majoră. Chișinăul afirmă că locuitorii din stânga Nistrului trebuie să beneficieze de pace, securitate și oportunități de dezvoltare. Integrarea europeană este prezentată de autorități ca o șansă pentru modernizarea întregii țări, inclusiv a regiunii transnistrene.

Experții consideră că dialogul, cooperarea economică și respectarea drepturilor oamenilor sunt elemente esențiale pentru o soluție durabilă. Dar viitorul regiunii transnistrene rămâne legat de capacitatea Chișinăului și a partenerilor internaționali de a găsi o soluție pașnică și stabilă.

De ce problema transnistreană a rămas nerezolvată timp de peste 30 de ani?
Ce greșeli a făcut Chișinăul în relația cu Tiraspolul în ultimii 30 de ani?
Cine are cel mai mult de câștigat și cine pierde din menținerea acestui conflict nerezolvat?
Cât de puternică mai este influența Kremlinului asupra regiunii și asupra populației?
Cum explicați faptul că unii locuitori ai regiunii susțin în continuare orientarea spre Moscova?
Gazul rusesc livrat regiunii transnistrene a fost ani la rând un element de influență politică. Va trebui regiunea să plătească vreun „preț politic” pentru această dependență energetică?
Ce rol a avut/are propaganda în formarea percepțiilor oamenilor din stânga Nistrului?
Cum a schimbat războiul din Ucraina situația de securitate din jurul regiunii transnistrene?
Ce ar trebui să facă Guvernul pentru a recâștiga încrederea oamenilor din stânga Nistrului?
Este posibilă reintegrarea pașnică a regiunii? În ce condiții?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 7 august, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV.

Invitații jurnalistei Valentina Ursu sunt Ștefan Urâtu, fost deputat și activist pentru drepturile omului, care în anii ’90 a fost deținut de regimul de la Tiraspol, și Ion Iovcev, cel care timp de 30 de ani a condus Liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, una dintre instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#conflict transnistrean #Realitatea te priveste #regiunea transnisteană

Corpul 3 de Armată al Ucrainei a anunțat eliberarea a încă 40 de kilometri pătrați de teritoriu în regiunea Donețk, precum și recucerirea mai multor sate în timpul ofensivei în curs, denumită Operațiunea „Vivaldi”, scrie antena3.ro.

„Așa cum am promis, vin cu vești bune”, a declarat comandantul corpului, generalul de brigadă Andrii Bilețki, într-un comunicat din 20 septembrie.

„În timpul celui de-al doilea «sezon» al operațiunii «Vivaldi», Corpul 3 de Armată a recuperat alți 40 de kilometri pătrați de pământ ucrainean. Localitățile Șandriholove și Derîlove au fost eliberate. Drobîșeve se află sub control ucrainean deplin”, a precizat el.

„Este important de menționat că Șandriholove reprezintă un punct strategic crucial atât pentru trupele noastre, cât și pentru inamic”, a adăugat acesta.

Ucrainenii au păstrat Operațiunea „Vivaldi” secretă

Operațiunea Vivaldi, ofensiva desfășurată de acest corp de armată în zona orașului Lîman, din nordul regiunii Donețk, a fost făcută publică abia pe 15 septembrie, deși canalele rusești de Telegram care susțin războiul și cercetătorii independenți din domeniul informațiilor din surse deschise (OSINT) de pe rețelele sociale urmăreau deja atacurile ucrainene din zonă încă de la sfârșitul primăverii anului 2026.

Până la data de 20 septembrie, Corpul 3 de Armată oferise detalii doar despre prima fază a operațiunii, precizând că a curățat o suprafață de 75 de kilometri pătrați de elemente rusești de infiltrare și a eliberat alți 10 kilometri pătrați.

Informațiile furnizate de partea ucraineană cu privire la operațiune au fost limitate din motive de securitate operațională. Totuși, bloggerii militari ruși au relatat că Ucraina a împins forțele ruse înapoi până la râul Jerebeț, anulând, practic, peste 18 luni de avansuri constante ale Rusiei în regiune.

„Conform planului stabilit de comandamentul corpului, satele Șandrîholove și Derîlove au fost încercuite printr-o manevră executată de la nord la sud; grupurile de asalt s-au deplasat rapid și discret prin văi și ravene, asigurând astfel elementul surpriză”, se arată în comunicatul Corpului 3 de Armată.

Cum au acţionat ucrainenii

„Unitățile au acționat în strânsă coordonare: în timp ce unele străpungeau liniile defensive, altele asigurau flancurile de-a lungul liniilor de demarcație, împiedicând inamicul să lanseze un contraatac. Grupurile de asalt au fost organizate în unități tactice mobile care s-au consolidat pe fiecare aliniament de arbori și punct fortificat, anihilând prin foc focarele de rezistență inamice”, se mai preciza în comunicat.

„Operațiunea este în desfășurare.”

Pe 17 septembrie, recunoscând succesul operațional mai amplu înregistrat în zona Lîman, Bilețki a declarat că „brațul nordic” al tentativei Rusiei de a încercui pozițiile ucrainene din regiunea Donețk fusese „zdrobit și distrus”.

O zi mai târziu, corpul de trupe a anunțat că Rusia și-a retras unitățile din „Rubikon”, o formațiune de elită specializată în sisteme fără pilot, de pe linia frontului din nordul regiunii Donețk, după ce aceasta suferise pierderi grele.

Ce este Rubikon

Centrul Rubicon pentru Tehnologii Avansate de Sisteme fără Pilot este o unitate rusă de mari dimensiuni dedicată dronelor și nucleul noii ramuri a armatei ruse, specializată în sisteme fără pilot.

Unitatea este specializată în întreruperea liniilor logistice, în vânarea echipelor ucrainene de operatori de drone la sol și în interceptarea dronelor de recunoaștere și de atac de mare valoare; ea este alcătuită din detașamente, fiecare numărând câteva sute de militari.

Atunci când sunt dislocate în sectoare prioritare ale frontului, unitatea Rubicon și altele similare creează adesea dificultăți majore brigăzilor ucrainene care le înfruntă, extinzând și amplificând letalitatea „zonei de nimicire” existente – procedeu similar cu cel utilizat de unitățile ucrainene de elită specializate în drone împotriva forțelor ruse.

Astfel, localizarea și distrugerea eficientă a personalului și a echipamentelor din cadrul echipelor inamice de elită care operează drone – o acțiune echivalentă cu focul de contrabaterie în artilerie – pot avea un impact major asupra echilibrului general de forțe într-un anumit sector.