Programele lansate de mai multe state europene care acordă cetăţenia în schimbul unor investiţii, așa-numitul program de „vize de aur”, funcţionează în continuare, în pofida apelurilor venite din partea tuturor politicienilor pentru a le elimina, arată o analiză Bloomberg.

În Grecia şi Portugalia, numărul de „vize de aur” acordate în ultimele luni a crescut iar în Italia şi Spania solicitările au atins un nivel record.

Aşa-numitele „vize de aur” permit unor străini bogaţi să obţină dreptul de rezidenţă în UE, şi pe cale de consecinţă o modalitate pentru a obţine cetăţenia, prin investiţii în proprietăţi imobiliare sau active financiare locale.

Există câteva condiţii asociate iar unele programe cer ca solicitantul să petreacă cel puţin o săptămână pe an în ţara în care vrea să devină cetăţean. Peste 132.000 de persoane au obţinut cetăţenia prin intermediul acestor programe între 2011 şi 2019 chiar dacă criticile din mediul politic s-au intensificat deoarece programele de tip „vize de aur” au fost asociate cu creşterea preţurilor la imobiliare şi reglementările relaxate.

Membri Parlamentului European şi Comisiei Europene au îndemnat ţările membre UE să pună capăt acestor programe, iar Irlanda şi Marea Britanie au făcut acest lucru. Solicitările pentru eliminarea „vizelor de aur” s-au intensificat după începerea războiului din Ucraina în condițiile în care numeroși oameni de afaceri ruși au beneficiat de ele de-a lungul anilor.

Ce măsuri au anunțat țările UE în privința „vizelor de aur”

Premierul portughez a anunţat în luna februarie că ţara sa va pune capăt acestui program, precizând că „nimic nu justifică acest regim special”.

Grecia a dublat pragul de investiţii, de la 250.000 până la 500.000 de euro în anumite părţi ale ţării, necesar pentru cei care vor să obţină cetăţenia. Muntenegru a promis că va pune punct propriului program iar Spania analizează dacă să majoreze pragul minim de investiţii, de la 500.000 până la un milion de euro, sau să pună punct programului.

Cu toate acestea, există puţine dovezi în teren că „vizele de aur” sunt mai greu de obţinut. „Nu am observat nicio modificare semnificativă în dificultatea cu care se obţine o viză”, spune Patricia Casaburi, director la firma de consultanţă în imigraţie Global Citizen Solutions.

Chiar dacă politicienii din Europa vorbesc de eliminarea „vizelor de aur”, legislaţia pe care au adoptat-o pentru a restricţiona aceste programe nu a fost la fel de dură. Portugalia a eliminat în luna iulie opţiunea de a obţine cetăţenia via investiţii în imobiliare dar a lăsat intactă posibilitatea străinilor de a obţine rezidenţa dacă investesc cel puţin 500.000 de euro în companii locale sau fonduri care nu au legătură cu sectorul imobiliar.

Olanda acceptă în continuare cereri pentru „vize de aur”, chiar dacă au anunţat planuri pentru a pune capăt programului. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în Muntenegru. Cipru a modificat cadrul legal în luna mai, în condiţiile în care anterior şi membrii familiei unui investitor puteau primi „vize de aur”, însă în mare parte programul a rămas nemodificat.

Unele țări europene au adoptat reforme de ochii lumii

Bulgaria a reintrodus schema de „vize de aur”, după ce i-a pus capăt în 2021. Malta a refuzat să reformeze propriul său program, în pofida solicitărilor în acest sens venite de la Comisia Europeană. Iar majorarea pragului minim de investiţii, cum a făcut recent Grecia, nu este văzută ca un factor descurajator.

„Pentru oamenii cu o avere cuprinsă între cinci şi şapte milioane de dolari, o investiţie de 500.000 de dolari pentru a obţine rezidenţa UE este acceptabilă”, spune Nuri Katz, fondatorul firmei de consultanţă Apex Capital Partners.

În plus, chiar şi în ţările care au pus punct programelor de tip „vize de aur”, există alte opţiuni disponibile. Chiar dacă nu sunt un echivalent exact al unei „vize de aur”, alternative precum vize pentru nomazii digitali, concepute pentru cei care vor să trăiască peste hotare şi să muncească remote, sunt din ce în ce mai populare.

În plus, cei care vor să înfiinţeze o afacere în Marea Britanie, Franţa, Irlanda sau Germania pot solicita acordarea unor vize special pentru investitori, care acordă rezidenţa temporară şi o cale spre şederea permanentă.

„Guvernele vor să arate că adoptă o linie dură cu privire la vizele de aur, însă aceste vize sunt importante pentru economiile cu probleme, aşa că multe ţări UE ajung într-o poziţie destul de ambiguă”, spune Will Harvey, profesor la Universitatea din Bristol.

Câți bani au adus „vizele de aur” în Europa

În ultimul deceniu, programele de tip „vize de aur” din Europa au adus investiţii străine directe în valoare totală de 25 de miliarde de euro. Portugalia a fost unul din principalii beneficiari cu sume de peste 6,8 miliarde de euro.

Potrivit economiştilor, ţările care se confruntă cu datorii ridicate sau cu un ritm redus de creştere economică, şi care în paralel încearcă să atingă obiective climatice ambiţioase, sunt cele care au cea mai mare nevoie de capital străin.

Asta înseamnă că dacă „vizele de aur” vor fi reformate sau eliminate, alte stimulente fiscale ar putea să le ia locul.

De exemplu, în Spania o lege introdusă în luna ianaurie permite non-rezidenţilor, inclusiv celor care au vize de nomazi digitali, să plătească o cotă unică de 24% pe veniturile de până la 600.000 de euro timp de şase ani, comparativ cu o cotă de impozitare de 47% pentru rezidenţii din categoria persoanelor cu cele mai mari venituri.

#AUR #Europa #vize

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.