Sunt ieșean, moldovean și român în același timp. Și țin la identitatea mea națională, regională și locală în egală măsură – chiar dacă sunt în București deja de 25 de ani. Și nu le amestec niciodată, ba chiar sunt un critic acerb al glisării spre a spune Moldova în loc de Republica Moldova – numele consacrat și recunoscut de către România al statului vecin, cel de-al doilea stat românesc – sau de a caracteriza drept moldoveni doar pe cei ce trăiesc la stânga Prutului, când e mai multă Moldova în România actuală, ca teritoriu și populație, decât rămasă dincolo de hotare.
Nu încape discuție pentru nimeni că sunt unionist – de altfel a recunoscut-o și făcut-o public la Chișinău chiar fostul președinte Traian Băsescu cu care am avut privilegiu să lucrez. De aceea îmi permit o reflecție pentru cei care gândesc ca mine la Chișinău, sunt unioniști mai noi sau mai vechi – fără hainele de împrumut pro-ruse pentru a distruge curentul, a-l perverti sau a-l deturna. Cei care au rămas sau au devenit unioniști din convingerea că neamul românesc trebuie să se regăsească odată în granițele firești, fie și parțiale, ale reîntregirii, scrie IPN.MD.
Unioniștii și cetățenii români nu pot fi, natural, decât pro-europeni
Alegerile care vin la 28 septembrie au ridicat mari probleme pentru unioniști, am văzut-o. Probleme de credibilitate, de alegere, de opțiuni. Am avut o dezbatere în mijloc de iulie la Chișinău cu zona unionistă și a elitei culturale, istorice și spirituale a Republicii Moldova. Cu eterna problemă a lipsei unei majorități în Republica Moldova care să-și dorească unirea, cu ajutorul de neclintit al României, în ultimii 35 de ani pentru cetățenii Republicii Moldova, dacă au fost probleme cu conducerea vremelnică de la Chișinău, vreodată – fie a declarat personae non gratae pe ambasadorul și numărul doi din Ambasada României la Chișinău (Voronin), fie a abordat postura anti-românească și a primit ajutoarele pe sub poduri prin Chișinău să nu se vadă (Dodon), asta deși părinții săi sunt români-români, au lucrat la mutarea bisericii din Sadova la Mitropolia Basarabiei, mama e profesoară de limbă română și Dodon însuși vorbește o română mai bună decât jumătate din cei din generația sa.
Totuși, în virtutea acestui fapt, un cuvânt de la București este evident, rostit pe multiplele voci oficiale care au venit la Chișinău – cei care au încă libera circulație și nu intră pe listele de interziși: alegerile din 28 septembrie sunt cruciale, sunt existențiale, deci trebuie mers la vot și votată continuarea drumului european al Republicii Moldova. Dacă nu e suficient, pentru unioniști, cu atât mai mult, pentru urmașii deportaților și celor pierduți în Siberia sau Karaganda, pentru toți cei care au fost elita României interbelice, opțiunea este cu atât mai clară și de netăgăduit, iar îndemnul e fără echivoc: votați drumul european al Republicii Moldova.
E o mare nemulțumire la Chișinău la nivelul unioniștilor. Nu a stat nimeni dintre autorități de vorbă cu noi, nici Maia, nici Recean, nici partidul. Nu a pus pe nimeni dintre noi pe listele lor electorale. Ignoră o întreagă elită românească nu numai prin suflet și cetățenie, dar prin carte, cultură, istoria și orientare, apărată în anii Independenței, majoritatea fiind și parte a artizanilor acestei independențe de stat a Republicii Moldova, pe care și-ar fi dorit-o mai degrabă reunificare cu România. Consideră că au fost păcăliți în august 1991, cu mesajul de la București sau Chișinău (încă le e neclar, deși s-ar putea să fie direct de la Moscova) care a cerut ca declarația de reintegrare adoptată în Parlament să devină Declarație de Independență, privită ca un pas intermediar în perspectiva unirii. Își doresc să revină la patria mamă în timpul vieții, dar fără să-și părăsească baștina din Basarabia, ci prin unire.
Amenințarea existențială rusă la adresa românismului din Basarabia
Toate aceste nemulțumiri, justificări, motive – altfel demne de respect – au însă, astăzi un argument mult mai important care stă deasupra ca sabia lui Damocles, gata să cadă: soarta Republicii Moldova și chiar a României vecine. Ce ar însemna alunecarea din nou sub controlul rusesc, după ce abia s-a reușit – și cu câtă trudă și costuri, cu ce preț – deconstrucția unui stat captiv față de oligarhi și dependent de Rusia prin gaz și energie, prin costuri politice enorme pe care le plătea Chișinăul în fiecare zi? Nimic altceva decât o enclavă rusă-pro-rusă în spatele Ucrainei, care se apără și apără Republica Moldova și Europa în războiul de agresiune al Rusiei, și la frontiera NATO, UE, a Flancului Estic, a statelor din prima linie. Acesta e viitorul pe care și-l doresc unioniștii pentru statul în care trăiesc?
În fața unei amenințări existențiale pentru românismul din stânga Prutului, în fața blocării unei aspirații majoritare, devenită constituțională, a Republicii Moldova, de integrare europeană, un ideal tangibil – contrar propovăduirilor marilor guru ai spațiului românesc care spuneau că niciodată Republica Moldova nu se va integra în UE, nu va fi primită cu Transnistria separatistă, nu va fi lăsată de Rusia etc. – ei bine astăzi răspunsul este unul singur: participarea la vot, angajarea absenteiștilor, nedumeriților și nehotărâților, convingerea reticenților și votarea drumului european al Republicii Moldova. O poziție activă, nu contemplativă, care vizează pe toți semenii, rudele, prietenii, vecinii, nicidecum doar o opțiune individuală, eventual ascunsă celor din jur.
Nu mai este vorba astăzi despre celebra sintagmă a votului util. Votați pe cei care ajung în Parlament, pentru a nu pierde voturi către pro-ruși, prin redistribuire. Și cu replica dispariției unor curente politice relevante în cazul unui asemenea vot util. Mâine acestea vor dispărea oricum, dacă vin Putin și acoliții săi la frâiele puterii de la Chișinău, vor dispărea deopotrivă cu libertatea, libera exprimare, partidele diverse, românismul și opțiunile unioniste. Dispare totul. Acum alegerea este existențială, de aceea nu mai e timp de pași înapoi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM
Miza Rusiei e enormă, drept probă stau miliardele băgate în finanțări de partide, cumpărări de voturi, dezinformare, antrenarea trupelor de asalt care să se bată cu Poliția și să ia cu asalt instituțiile statului, preoți instruiți să facă o campanie deșănțată, chiar dacă i-a costat sufletul și alunecarea în trădarea propriului neam în varianta trădării lui Iuda Iscarioteanul față de Iisus. Drumul e fără întoarcere, iar conștientizarea imperativului de neam al momentului este o obligație de conștiință a unioniștilor români din stânga și din dreapta Prutului, din lumea largă: drumul european e șansa de a trăi împreună toți românii cu cele patru libertăți, cu un nivel de trai cumva comparabil, în Europa, așteptând perspectiva realizării, dacă va fi posibil, și a idealului nostru unionist.
