Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Trump, după summit: ”O întâlnire de nota 10. Cred că suntem foarte aproape de o înţelegere”. Ce a spus despre Ucraina

16 Aug. 2025, 09:55
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
16 Aug. 2025, 09:55 // În Lume //  Cătălina Boico

Acum totul depinde de preşedintele Zelenski, este principala concluzie enunţată de Donald Trump după întâlnirea istorică cu Vladimir Putin. Într-un interviu acordat FoxNews, liderul american a dezvăluit că s-au făcut progrese semnificative pentru încheierea unui acord, transmite Antena3.ro. Mai mult, Trump face un apel către omologii europeni să pună la punct o întâlnire între Zelesnki şi Putin, la care spune că este pregătit să participe.

”Acum, depinde de preşedintele Zelenski pentru a-l realiza (n. r. acordul de încetare a focului) şi aş spune că şi naţiunile europene trebuie să se implice un pic, dar totul depinde de preşedintele Zelenski. Dacă vor, voi fi prezent la următoarea întâlnire. Vor organiza o întâlnire între preşedintele Zelenski şi preşedintele Putin, la care cred că voi fi şi eu prezent. Ştii, nu am cerut asta, dar vreau să mă asigur că se ajunge la un rezultat şi că avem şanse ca să facem asta”, a spus Trump.

Donald Trump a declarat în interviul acordat Fox News că a fost de acord cu omologul său rus Vladimir Putin, la discuţiile de vineri, 15 august, din statul american Alaska, că războiul din Ucraina se va încheia cu schimburi de teritorii şi un anumit tip de garanţie de securitate din partea SUA, informează CNN.

Fiind întrebat despre concesiile teritoriale care ar oferi Rusiei teritorii pe care nu le deţinea anterior şi despre potenţialele garanţii de securitate ale SUA pentru Ucraina, Trump a spus că este un punct de înţelegere cu Putin.

”Ei bine, cred că acestea sunt puncte pe care le-am negociat şi acestea sunt puncte asupra cărora am căzut în mare parte de acord. De fapt, cred că suntem de acord asupra multor aspecte. Vă pot spune că întâlnirea a fost o întâlnire caldă”, a adăugat Trump.

Totodată, el a mai adăugat că sunt aproape de un acord, dar nu ”îmi place să o spun”.

„Mereu spun că, dacă sunt aproape de o înţelegere, spun că şansele sunt 50 la 50, deoarece multe lucruri se pot întâmpla. Dar cred că preşedintele Putin şi-ar dori să rezolve problema, dar a fost o problemă care niciodată nu ar fi trebuit să apară. Este război. Toate acele familii au pierdut pe cineva, şi am o carte cu mii de oameni. Mi-au arătat-o astăzi. Mii de oameni, prizonieri care urmează să fie eliberaţi. Dacă rezolvăm asta, va fi o zi grozavă deoarece vom salva o mulţime de de vieţi”, a declarat liderul de la Casa Albă.

Trump, despre Putin: Un ”tip puternic” şi ”dur ca naiba”

Preşedintele american l-a numit pe Putin un ”tip puternic” şi ”dur ca naiba”, dar a spus că întâlnirea a fost pozitivă.

”Este un tip puternic, este extrem de dur, dar întâlnirea a fost una călduroasă între două ţări foarte importante şi este foarte bine că ele se înţeleg. Cred că suntem foarte aproape de o înţelegere. Iar Ucraina va trebui să fie de acord”, a mai spus președintele amrican.

Trump a avut şi un sfat pentru preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Întrebat ce sfat are pentru Zelenski, Trump a spus: ”Trebuie să facă o înţelegere. Da. Uite, Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu. Sunt soldaţi grozavi”.

Totodată, potrivit CNN, Trump a semnalat că va amâna impunerea de noi sancţiuni sau alte ”consecinţe severe” împotriva Rusiei, după ce a concluzionat că întâlnirea sa de vineri cu Putin a decurs ”foarte bine”.

”Datorită a ceea ce s-a întâmplat astăzi (vineri – n.r.), cred că nu trebuie să mă gândesc la asta acum”, a explicat Trump în interviul de la Fox News. ”Poate că va trebui să mă gândesc la asta peste două săptămâni sau peste trei săptămâni sau ceva de genul acesta, dar nu trebuie să ne gândim la asta chiar acum”, a adăugat el.

Trump: Întâlnirea a fost de nota 10

La un moment dat, Trump ameninţase că va impune sancţiuni dure Rusiei la începutul acestei luni pentru a-l presa pe Putin să oprească războiul pe care îl poartă împotriva Ucrainei. Dar Trump a revenit asupra acestui termen limită după ce Putin a fost de acord cu o întâlnire faţă în faţă.

În timpul interviului, Trump a refuzat să detalieze care sunt ultimele puncte care împiedică încheierea unui acord, spunând doar că vrea ”să vadă ce putem face”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Preşedintele Trump a declarat pentru Fox News, după întâlnirea de vineri din Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin, că a acordat ”astăzi nota 10” pe o scară de la unu la 10.

”Deci cred că întâlnirea a fost de nota 10 în sensul că ne-am înţeles de minune. Şi e bine când, ştiţi, două mari puteri se înţeleg, mai ales când sunt puteri nucleare. Ştiţi, noi suntem numărul unu, ei sunt numărul doi în lume. Şi e o mare treabă. Asta e o mare treabă”, a insistat Trump, citat de CNN.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 12:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 12:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a beneficiat anul trecut de asistență externă în valoare de 1,4 miliarde de euro, cea mai mare parte a fondurilor fiind direcționată către energie, economie și educație. Potrivit unui raport prezentat de Cancelaria de Stat, 704,6 milioane de euro din această sumă au fost granturi, transmite IPN.

Față de 2024, când debursările au însumat aproximativ 1,6 miliarde de euro, volumul acestora a scăzut cu circa 10%. Autorii raportului explică diminuarea prin finalizarea unor pachete de urgență acordate în contextul crizei energetice din 2022-2023 și trecerea către implementarea proiectelor multianuale.

Uniunea Europeană a rămas principalul partener extern de dezvoltare al Republicii Moldova, cu debursări de 530,9 milioane de euro, ceea ce reprezintă 36,8% din total. Au urmat Banca Mondială – 171 de milioane de euro, BERD – 162,4 milioane, Germania – 111,4 milioane și România – 86,3 milioane de euro. Împreună, primii cinci parteneri au concentrat peste 74% din totalul debursărilor.

Energia a atras cele mai multe fonduri – 459,9 milioane de euro, sau 31,9% din total. Banii au fost utilizați, între altele, pentru achiziția de gaze pentru regiunea transnistreană, compensații pentru gospodăriile vulnerabile, reabilitarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice, instalarea a peste 41 de mii de contoare inteligente și interconectarea sistemului electroenergetic național la rețeaua europeană ENTSO-E.

Pentru economie au fost debursați 259,8 milioane de euro, iar pentru educație – 118,2 milioane. Apărarea a beneficiat de 90,2 milioane de euro, iar transportul și infrastructura – de 87,9 milioane de euro. Sectorul public a absorbit 88,2% din totalul asistenței, echivalentul a 1,27 miliarde de euro. Sectorului privat i-au revenit 135,1 milioane de euro, iar organizațiilor neguvernamentale – 34,4 milioane.

În anul trecut au fost implementate 714 proiecte de asistență externă, potrivit datelor raportate de partenerii de dezvoltare, dintre care 41 au fost cofinanțate de mai mulți parteneri.