Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Se caută proprietarul a 400 de pachete de țigări abandonate la aeroport. IGPF: Au fost camuflate sub un ghiveci

15 Nov. 2021, 16:16
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Nov. 2021, 16:16 // Actualitate //  Realitatea.md

Caz ciudat la Aeroportul Internațional Chișinău. 400 de pachete de țigări și două brichete de tutun, camuflate sub un ghiveci de flori din incita aeroportului au fost depistate de oamenii legii.

„În timpul desfășurării misiunii de control pe teritoriul Aeroportului, patrula Poliției de Frontieră a fost alertată despre mai multe pungi și o geantă, care se aflau de ceva timp în unul din restaurante. O perioadă s-a monitorizat dacă cineva se apropie de bunurile în cauză, ulterior au intervenit pentru verificări. La examinarea pachetelor au stabilit prezența a 40 de blocuri de țigări de diferite mărci comerciale și două brichete de tabac”, anunță IGPF.

În continuare au loc cercetări în vederea identificării proprietarului, dar și circumstanțele cazului, se arată în nota informativă emisă de responsabilii de la IGPF.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!