Un preot de la Mănăstirea „Sfântul Andrei” din Durlești, municipiul Chișinău, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a abuzat sexual, timp de 3 ani, o minoră – fiica femeii cu care era în relații de concubinaj. Cazul a zguduit o țară. Mitropolia Basarabiei căreia i se subordonează lăcașul susține că, în prezent, este în desfășurare o anchetă internă, care urmează să stabilească, dacă sunt și alte persoane implicate. TV8 a mers și la mănăstirea propriu-zisă, însă starețul era plecat în România și nu a răspuns la apelurile colegilor pentru un comentariu.
Mitropolia Basarabiei a avut o reacție târzie, iar potrivit secretarului, s-a păstrat tăcerea, pentru a nu influența rezultatele anchetei. Acum, când fostul cleric și-a aflat sentința, au decis să se expună. „Biserica condamnă astfel de manifestări imorale. Nu le tolerează, ci le sancționează. Mitropolia Basarabiei a colaborat cu Procuratura și cu procurorul de caz”.
În plus, secretarul Mitropoliei Basarabiei a mai explicat că, atunci când s-a aflat despre cazul de viol al minorei, în iulie 2020, Mitropolia l-a retrogradat pe bănuit din funcția de preot la cântăreț în strană și simplu viețuitor al mănăstirii. Ulterior, în decembrie, când a fost reținut pentru a fi cercetat penal, în cadrul unei judecate bisericești, Mitropolia Basarabiei a luat alte măsuri. „Dispunerea anulării deciziei privind numirea sa de cleric și eliberarea din orice funcție din cadrul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei”.
În prezent, la lăcașul din Durlești este în desfășurare o anchetă internă pentru a identifica, dacă au fost implicate și alte persoane în acest caz.
Amintim că victima minoră avea 13 ani, când a început totul. Procurorii spun că fostul preot o obliga să întrețină relații sexuale și în stăreția mănăstirii, prin șantajarea fetei, precum că dacă-l refuză, va face publică relația lor, inclusiv la locul ei de studii. Situația a ieșit la iveală, după ce concubinajul dintre bărbat și mama victimei a fost întrerupt.
Fostul preot consuma alcool în exces și era agresiv. După pornirea urmăririi penale, copilei i-a fost acordată asistență psihologică și socială. Temporar, fata a fost adăpostită la centrul dedicat protecției victimelor traficului de ființe umane.

