Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

VIDEO În secolul XXI, cu toaletă în curtea școlii. Problema a ajuns la Parlament dacă la nivel local nu se intervine

23 Nov. 2021, 15:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 15:42 // Politica //  Realitatea.md

Din cele 1 240 de instituții de învățământ primar, gimnazial, liceal, public și privat, 361 de școli au grupurile sanitare amplasate în curte, iar 53 de dintre ele nu au acces la apă potabilă. În acest sens, Comisia protecție socială, sănătate și familie în parteneriat cu Asociația Obștească „Amnesty International Moldova” au organizat o masă rotundă privind necesitatea rezolvării acestei probleme.

În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele unui sondaj de opinie, realizat de Amnesty International Moldova printre elevii din mai multe localități, rezultatele căruia au reliefat o situație îngrijorătoare a stării blocurilor sanitare în multe școli din țară. Totodată, au fost prezentate și unele soluții, care ar asigura respectarea dreptului  de acces la apă și igienă în școli a tuturor copiilor, inclusiv, a celor cu necesități speciale.

Printre acestea se menționează actualizarea cadrului normativ cu privire  la cerințele amenajării spațiilor sanitare în școli, alocarea mijloacelor financiare suplimentare autorităților administrației publice locale, elaborarea unui program național axat pe remedierea problemelor referitoare la asigurarea cu apă și sanitație etc.

În urma discuțiilor purtate, „Amnesty International Moldova” a venit cu solicitarea ca să fie lansat un program național de instalare a grupurilor sanitare în interiorul tuturor școlilor, cu alocarea banilor necesari administrației publice locale pentru construcția sau reabilitarea acestora.

De asemenea, participanții la eveniment au convenit asupra instituirii unui grup de lucru permanent, care va fi responsabil de elaborarea politicilor și soluțiilor privind infrastructura sanitară pentru elevi.

Președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a menționat că problema condițiilor sanitare conforme în școli este una complicată, iar rezolvarea acesteia necesită o viziune strategică. De asemenea, deputatul a afirmat că autoritățile publice urmează să-și consolideze eforturile pentru a identifica soluțiile tehnice ce ar permite asigurarea cu apă și canalizare a școlilor, în special, cele din mediul rural.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 16:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
05 Nov. 2026, 16:35 // Slider //  Cătălina Boico

Vineri, 6 noiembrie, la ora 10:00, va avea loc ședința Consiliului Național de Securitate (CNS). Pe agenda reuniunii figurează examinarea măsurilor necesare pentru consolidarea securității cibernetice a statului și asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a serviciilor guvernamentale digitale.

Ședința are loc și în contextul intensificării atacurilor cibernetice asupra instituțiilor publice și infrastructurii critice din mai multe țări europene, cele mai recente vizând, în această săptămână, peste zece state.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reuniunea va fi urmată de un briefing de presă susținut de președinta Maia Sandu, începând cu ora 12:30.