Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Vești bune! Diplomele, certificatele şi titlurile științifice vor fi recunoscute reciproc de R. Moldova și România

23 Nov. 2021, 16:24
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 16:24 // Actualitate //  Realitatea.md

Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor științifice între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova a fost semnat astăzi, la București, de către ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală și omologul său Sorin Mihai Cîmpeanu.

Evenimentul a avut loc în cadrul vizitei oficiale în România a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

„Documentul stabilește modalitățile de recunoaștere a tipurilor actelor de studii la toate nivelurile de învățământ, începând cu învățământul general și terminând cu titlurile științifice și științifico-didactice. Totodată, Acordul va facilita mobilitatea academică și profesională a cetățenilor din ambele state, dar și recunoașterea pe plan internațional a actelor de studii obținute în Republica Moldova. Acordul stabilește și reglementări pentru recunoașterea reciprocă a actelor de studii obținute până la aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna. Astfel, noul Acord determină recunoașterea și echivalarea actelor de studii, eliberate după absolvirea unei instituții de învățământ general cu durata studiilor de 10 sau 11 ani, precum era până la introducerea învățământului liceal de 12 ani. Noile prevederi permit deținătorilor acestor acte de studii să aibă acces direct la învățământul superior din România”, anunță reprezentanții de la Ministerul Educației.

De asemenea, Tratatul stabilește prevederi speciale ce reglementează recunoașterea reciprocă a diplomelor și certificatelor obținute la absolvirea studiilor postuniversitare, a studiilor de specializare postuniversitare și a cursurilor de perfecționare de nivel postuniversitar eliberate în ambele state.

Prezentul Acord îl va substitui pe cel semnat între țări în anul 1998, iar necesitatea semnării unui nou tratat a fost determinată de procesul continuu de modernizare și transformare a sistemelor educaționale ale Republicii Moldova și ale României, precum și a perfecționării bazei normative ce reglementează procesul de învățământ din ambele țări.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:10 // Slider //  Victoria Laur

Vladimir Zelenski a declarat că țara sa va opri atacurile asupra rafinăriilor din Rusia, așa cum cere omologul său american Donald Trump. Condiția este ca Washingtonul să furnizeze Kievului rachete Patriot.

Confruntat cu o inflație alimentată în mare parte de creșterea prețului energiei provocată de conflictele din Iran și Ucraina, Trump le-a cerut Kievului și Moscovei să oprească atacurile reciproce asupra obiectivelor energetice, informează Agerpres. Liderul de la Kiev a spus la FoxNews că el și echipa sa au discutat chestiunea de mai multe ori cu reprezentanții Casei Albe, inclusiv cu președintele american.

„Am spus că nu putem răspunde atât timp cât Rusia ne atacă sectorul energetic și ne ucide populația. Am transmis că, dacă vreți să nu atacăm rafinăriile ruse, atunci nu trebuie ca rușii să ne atace sistemul energetic. O altă opțiune: dați-ne rachete Patriot”, a declarat Zelenski.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform președintelui Ucrainei, dacă Washingtonul va furniza timp de 30 de zile aceste sisteme de apărare aeriană folosite pentru a intercepta drone și rachete ruse, Kievul își va opri atacurile contra rafinăriilor ruse pentru aceeași perioadă.

Administrația Trump a aprobat vineri vânzarea a 500 de rachete Patriot către Ucraina. Liderul de la Kiev a spus că livrările ar putea dura ani și sugerat europenilor și americanilor să scoată muniții din propriile stocuri, pentru a le oferi Ucrainei.