Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Anunț de ultimă oră! Pastila Pfizer anti-COVID ar fi eficientă și în cazul variantei Omicron

30 Nov. 2021, 19:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2021, 19:52 // În Lume //  Realitatea.md

Directorul Pfizer spune că pastila anti-COVID dezvoltată de companie va fi eficientă și în cazul pacienților infectați cu varianta Omicron.

„Sunt foarte încrezător că acest medicament funcționează pentru toate mutațiile cunoscute, inclusiv pentru Omicron”, a spus Albert Bourla la CNBC. „Dar lucrăm la alte medicamente pentru eventualul caz în care poate apărea o rezistență la acest tratament”, a adăugat el, potrivit Business Insider.

Bourla a spus că Pfizer a conceput pastila să funcționeze indiferent de mutația virusului. Aceasta nu atacă virusul în sine, ci mai degrabă blochează o enzimă care joacă un rol cheie în procesul de înmulțire a acestuia.

În 17 noiembrie, gigantul farmaceutic a cerut Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) să acorde autorizație de utilizare de urgență pentru medicamentul său antiviral oral pentru cazurile ușoare și moderate de COVID-19.

Pfizer a spus că pilula, pe care firma o va marca Paxlovid, a condus la o reducere cu 89% a spitalizărilor și a deceselor într-un studiu pe 774 de participanți.

Oamenii de știință încă nu sunt siguri în ceea ce privește severitatea infecțiilor cauzate de varianta Omicron a COVID-19. Tulpina a fost pentru prima dată secvențializată de cercetătorii din Africa de Sud, unde s-a răspândit rapid. Varianta a fost identificată în Australia, Belgia, Botswana, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Hong Kong, Israel, Italia, Olanda, Franța, Canada și Africa de Sud, potrivit Reuters.

Pfizer nu este singura companie farma care lucrează la un tratament oral pentru COVID-19. Merck a cerut FDA să-i autorizeze pastila antivirală, care s-a dovedit că reduce la jumătate riscul de spitalizare sau deces în rândul adulților cu simptome ușoare până la moderate.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 15:03 // Societate //  Realitatea.md

Un consilier al Consiliului local Slobozia-Dușca din raionul Criuleni, Vitalie Istrati, soția sa, Aliona Istrati, fostă funcționară cu statut special în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), precum și membrii familiilor acestora au fost depistați cu o avere cu caracter nejustificat în valoare totală de 586.572,35 de lei. Potrivit Autorității Naționale de Integritate, diferența substanțială dintre averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate a fost constatată pentru perioada 1 august 2016-25 iunie 2025.

În acest context, ANI va transmite cauza în instanța de judecată, pentru examinare și dispunerea confiscării averii nejustificate, în limita diferenței substanțiale constatate.

„Din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate sau din data rămânerii definitive a actului de constatare, se va dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile Legii nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de  Integritate.

Subiecții declarării vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții pe o perioadă de 3 ani, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale”, transmite instituția. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!