Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

FOTO Ce a dat peste Andrei Năstase? „Trist că nu culegem flori şi nu zâmbim noi, care-aşa de repede murim”

08 Dec. 2021, 17:03
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
08 Dec. 2021, 17:03 // Politica //  Realitatea.md

Andrei Năstase, fost deputat, fost ministru de Interne și fost președinte al Platformei „DA”, se pare că are foarte mult timp liber de când s-a retras de pe arena politică din Moldova. Aflat în România, Năstase și-a bucurat prietenii de pe Facebook cu un moment poetic. Acesta a înșirat pe profilul său câteva versuri din poezia intitulată „Murim… ca mâine”, semnată de poeta, prozatoare și publicista română, Magda Isanos.

Năstase a publicat în dreptul poeziei și o fotografie în care zâmbește din plin.

„Unde sunteți, vrem și noi acolo? Bravo. Ce frumos”, în urma acestui comentariu, Năstase și-a modificat postarea și a anunțat că se află în Bucovina, România.

Amintim că nu este pentru prima dată când Năstase își bucură prietenii cu momente poetice.

În luna martie 2021, fostul deputat, simțindu-se trădat după decizia șefei statului, Maia Sandu care a înaintat atunci candidatura lui Igor Grosu la funcția de premier, a publicat o poezie semnată de Adrian Păunescu, cu denumirea „Orație de nuntă”, operă în care se vorbește despre povestea unor decepții în dragoste.

Postarea a fost făcută aproape de miezul nopții, iar spre dimineaţă, Năstase a şters-o de pe Facebook.

Câteva zile mai târziu, Năstase a mai publicat o frântură dintr-o altă poezie scrisă de Păunescu, intitulată: „Pacient”.

Postarea lui Andrei Năstase din 8 decembrie 2021.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 10:15 // Societate //  Valentina Buza

Două persoane dintre care o minoră au suferit intoxicație cu monoxid de carbon, emanat de la o sobă defectă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de 02 noiembrie 2026, într-o gospodărie din satul Pîrlița, raionul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:58.

Potrivit informațiilor, o femeie în vârstă de 34 de ani și fiica de 8 ani au suferit intoxicație cu monoxid de carbon în urma exploatării sobei de încălzit. Acestea, cu semne de intoxicație au fost transportate la spitalul raional pentru investigații medicale. La moment starea victimelor este stabilă. Incendiu în locuință nu s-a produs.

În urma cercetărilor la fața locului, angajații IGSU au stabilit preliminar că, în timpul exploatării sobei de încălzit, fumul nu a fost evacuat corespunzător prin canalele de fum, pătrunzând în interiorul încăperii prin fisurile sobei.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să verifice periodic starea sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, oamenii sunt îndemnați să nu utilizeze sobe defecte sau improvizate, să aerisească încăperile în timpul și după utilizarea acestora, iar pe timpul nopții neapărat să stingă focul din sobă.

De asemenea, salvatorii avertizează cetățenii să nu meargă la somn în încăperi unde persistă miros de fum sau există riscul acumulării de monoxid de carbon, pentru a preveni cazurile de intoxicație.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026 în Republica Moldova au fost înregistrate 29 de cazuri de intoxicație cu monoxid de carbon de la sobe, în urma cărora au avut de suferit 49 de persoane, inclusiv 18 de copii, iar 5 persoane au decedat. În situații de urgență oamenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.