„Socialiștii, prin ceea ce au făcut azi, s-au poziționat tranșant de partea celor care-și doresc perpetuarea sistemului actual și nicidecum de partea celor ce-și doresc reformarea și curățarea sistemului”. Cu o asemenea reacție a venit la sfârșit de zi, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco, care a comentat boicotul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) de astăzi, 10 februarie de la ședința Parlamentului, pentru faptul că majoritatea parlamentară a refuzat să amâne proiectul de lege privind evaluarea judecătorilor și procurorilor (pre-vetting-ul).

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Litvinenco afirmă că, PAS a amânat cu o săptămână proiectul dat de lege tot la inițiativa BCS, însă când au fost invitați la dezbateri nu s-au prezentat, lucru care demonstrează adevăratele intenții ale opoziției.

„Sigur că mi-am dorit consens cu opoziția socialistă pentru adoptarea legii despre pre-vetting. Și am încercat să-l obțin. Am tot purtat discuții cu ei. Și cu socialiști din Parlament și din afara Parlamentului. Am amânat pentru o săptămână adoptarea legii în lectura a doua. Dar nimic. Fără a deschide mai multe paranteze, nu pot să concluzionez decât că socialiștii, prin ceea ce au făcut azi, s-au poziționat tranșant de partea celor care-și doresc perpetuarea sistemului actual și nicidecum de partea celor ce-și doresc reformarea și curățarea sistemului. Între altele, acest sistem chiar astăzi a adoptat o decizie prin care a lipsit bugetul de stat de circa 200 de milioane de lei. Și cineva dorește să lase intact acest sistem. Cu sau fără socialiști, suntem obligați să mergem înainte. Este mai important consensul în societate cu privire la reformă. Dar el există. Sunt sigur că cetățenii își doresc o țară cu judecători cinstiți și nicidecum cu judecători care tranzacționează interesele țării”, a comentat Litvinenco.

Amintim că, acest proiectul de lege a stârnit nemulțumirea deputaților din opoziție, care au acuzat PAS că nu ar fi fost consultat cu ei și a cerut ca acesta să fie amânat pentru o altă ședință plenară. Majoritatea parlamentară nu a dat curs invitației și l-a votat în lectură finală, motiv pentru care socialiștii și comuniștii au părăsit sala de ședință.

Ulterior, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a anunțat că, în realitate, dezbateri publice au fost organizate anume pentru opoziție, însă nimeni din ei nu s-au prezentat la ședința în termenii stabiliți.

#BCS #evaluarea judecatorilor #pre-vetting #Sergiu Litvineco

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.