Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Consiliul de Securitate al ONU se întrunește la solicitarea Rusiei. Kremlinul acuză SUA de crearea armelor biologice

11 Mart. 2022, 09:57
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
11 Mart. 2022, 09:57 // În Lume //  Victoria Laur

Consiliul de Securitate al ONU se întrunește vineri, după ce Rusia a lansat o solicitare în acest sens. Kremlinul acuză SUA că ar fi gestionat în Ucraina laboratoare pentru crearea armelor biologice.

Reprezentanții Kremlinului susțin că în Ucraina au fost descoperite cel puțin 30 de laboratoare, pentru care SUA ar fi cheltuit circa 200 de milioane de dolari. În același timp, potrivit lor, americanii ar fi reușit să evacueze toate materialele necesare pentru realizarea programului până pe 24 februarie, informează TASS, iar ministerul ucrainean al Sănătății ar fi ordonat distrugerea compușilor rămași.

Administrația de la Washington califică acuzațiile Rusiei drept propagandă și dezinformare. Anterior, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, enunța învinuiri similare la adresa Federației Ruse, punctând că militarii ar putea lansa atacuri chimice în Ucraina. Cât despre informațiile referitoarea la pretinse laboratoare secrete, oficiala a menționat că astfel Putin ar încerca să își justifice atacul.

Precizăm că anterior Rusia a lansat ipoteze despre existența unor laboratoare biologice în Georgia, unde s-ar efectua și experimente asupra oamenilor, conform Voice of America. Autoritățile de la Tbilisi au invitat reprezentanții Rusiei în 2018 să viziteze obiectivele despre care vorbeau, pentru a face cunoștință cu activitatea lor, însă diplomații ruși au răspuns că nu vor participa la „această farsă propagandistă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!