Doi tineri de 18 și 24 de ani sunt bănuiți că ar fi lăsat mașini ucrainene fără plăcuțe de înmatriculare. Oamenii legii au depistat cel puțin opt cazuri în care ar fi implicați indivizii.
Bărbații ar fi lăsat bilețele pe parbirzele mașinii. Pe răvașe era indicată o adresă de Telegram și scria că proprietarii vehiculelor trebuie să plătească între 100 și 2000 de euro pentru restituirea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Suspecții sunt originari din raionul Ialoveni, dar au fost reținuți de către ofițerii Inspectoratului sectorului Centru din capitală. Aceștia și-au recunoscut vina și au comunicat unde au ascuns plăcuțele sustrase de pe automobilele ucrainene.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Oamenii legii continuă investigațiile. Urmează să fie stabilit dacă persoanele ar fi fost complice și la alte cazuri de acest gen.

