Cât marile puteri manifestă îngrijorarea pentru situația din Ucraina și eventuala escaladare a conflictului, nord-coreenii nu pierd oportunitatea să își consolideze puterea militară. Phenianul anunță că a testat cu succes cea mai mare rachetă balistică intercontinentală joi.
Despre Hwasong-17 s-a vorbit pentru prima oară în 2020, când a fost văzută la o paradă militară. Dimensiunea ei a surprins experții și analiștii din domeniul militar.
Acest tip de rachete are rază lungă de acțiune și poate ajunge chiar și până în SUA. Anterior, Coreei de Nord i-a fost strict interzis să testeze dispozitivele respective și i s-au impus sancțiuni dure pentru că a făcut-o.
Kim Jong-un a ghidat personal testul de joi. Conform BBC, estimativ, modelul anterior al rachetei putea ajunge la distanța de circa 13.000 de kilometri, iar cea actualizată ar putea fi și mai puternică.

