Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Sturza, despre Andrei Spînu: „Are șanse să devină un ministru bun, dar mai e până atunci”

17 Mai 2022, 08:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
17 Mai 2022, 08:48 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Fostul prim-ministru Ion Sturza face publice detalii din culisele creării Guvernului condus de Natalia Gavrilița. Ex-premierul spune că actualul ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a râvnit fotoliul de șef al Executivului. Mai mult, potrivit lui Sturza, vicepremierul ar admite extrem de multe greșeli în administrarea domeniilor pe care le are în gestiune din „incompetență sau lipsă de experiență de viață”.

Fostul prim-ministru Ion Sturza califică drept un „minister monstru” Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, entitate care ar trebui divizată în cel puțin trei departamente, spune Sturza.

„Nu e un secret că Andrei Spînu își dorea poziția de prim-ministru. A fost convins să cedeze în favoarea Nataliei Gavrilița, care era mai bine poziționată în sondaje și în relațiile cu colegii din partid. Și e o persoană mai coaptă și mai pregătită pentru funcția de prim-ministru. În schimb, drept compensație Andrei Spînu și-a adjudecat foarte multe domenii care nu au fost acoperite nici cu competență, nici cu cadre. Și ca rezultat, sunt multe rateuri, chiar rateuri pe linie”, a spus Ion Sturza în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Mai mult, fostul șef al Executivului spune că Andrei Spînu ar avea ambiții politice extrem de mari și ar începe de pe acum să-și construiască o carieră politică, potrivit ipn.md.

„El e un fruntaș al partidului de guvernare, are linia lui de adepți, are politica sa de PR separată, are echipe dedicate acestor aspecte. Și asta deranjează alți membri ai Guvernului și cred că și pe doamna prim-ministru. El e un om care se vede șeful echipei. Întâi a fost la PLDM, ulterior a aderat la PAS. Și-a creat echipe, structuri teritoriale, oameni. E o figură politică destul de însemnată, nu e un tehnocrat pe care poți să-l scoți din priză”, a punctat Ion Sturza.

Ion Sturza spune că actualul Executiv necesită remanieri guvernamentale, întrucât sunt miniștri care nu livrează rezultate, iar domeniile lor de activitate au intrat într-un con de umbră.

„Sunt un șir de ministere unde se impun remanieri, mă refer la Ministerul Economiei, cel al Agriculturii. În cazul lui Andrei Spînu sunt multe sectoare complicate, cu multe interese, pe de altă parte, el are puțini soldați și ofițeri în Minister. A avut o încredere exagerată în cei din sectorul energetic, pe care i-a moștenit de la fostele guvernări, dând dovadă poate de bună-credință. Nu vreau să-l suspectez că ar fi alte interese în spatele unor decizii decât o incompetență sau lipsă de experiență de viață. Și încă un lucru care, probabil, cândva era specific și pentru mine, se vede o aroganță excesivă care este legată de tinerețea domnului Spînu. În anumite condiții, are șanse să devină un ministru bun, dar mai e până atunci”, a mai spus Ion Sturza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.