Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0%
  • USD
    17.2475
    0%
  • RUB
    0.2051
    0%
  • RON
    3.8173
    0%
  • UAH
    0.3872
    0%

Toate știrile

12 septembrie 2026

Un semn de prietenie! A fost inaugurată plăcuța „Strada Moldovei” la Vilnius. Istoria acesteia!

05 Iun. 2022, 16:45
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2022, 16:45 // Societate //  Realitatea.md

S-a reconfirmat prietenia dintre Republica Moldova și Lituania printr-un eveniment simbolic și înălțător. În ultima zi a lunii mai, în cartierul Kalnėnai din orașul Vilnius, situat la doar 24 de kilometri de centrul geografic al Europei, pe strada Moldovei, a fost dezvelită o plăcuță comemorativă ca un gest de recunoștință pentru moldoveni, având în vedere că, la 31 mai 1990, Consiliul Suprem al Moldovei a fost prima entitate statală care a recunoscut restabilirea independenței Lituaniei, scrie Gazeta de Chișinău.

La eveniment au participat cetățeni moldoveni stabiliți deja de câteva decenii în Lituania, oficiali lituanieni, dar și ambasadorul Republicii Moldova în acest stat Baltic. Lucia Andrievschi-Bartkiene, președinta Asociației de limbă și cultură română „Dacia”, spune că lituanienii au apreciat întotdeauna gestul de neasemuit curaj civic și solidaritate al parlamentarilor moldoveni, care a pus temeliile unei colaborări fructuoase soldate cu rezultate promițătoare. Adevărata valoare a hotărârii privind recunoașterea independenței Lituaniei de către Sovietul Suprem ala Republicii Moldova sporește pe an ce trece confirmând o dată în plus înțelepciunea zicalei potrivit căreia lucrurile frumoase și faptele mărețe se văd mai bine din depărtare”, afirmă Lucia Andrievschi-Bartkiene.

La rândul său, Sergiu Mihov, Ambasadorul R. Moldova la Vilnius al cărui mandat expiră zilele acestea, a menționat că subiectul dezvelirii plăcuței comemorative și semnificația profundă a hotărârii parlamentarilor moldoveni adoptate cum 32 de ani au fost abordate de către președintele Moldovei și cel al Lituaniei, Maia Sandu și Gitanas Nauseda, în cadrul vizitei liderului lituanian la Chișinău efectuată la 13-14 mai 2021. „Evenimentul se produce pe fundalul aniversării a 30-a din ziua stabilirii relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Lituania datorate relațiilor strânse și sprijinului reciproc dintre mișcările de eliberare națională din cele două republici ex-sovietice, încurajate plenar de către patriarhul independenței lituaniene, Vytautas Landsbergis. La 23 iunie 1990, Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat Declarația de suveranitate a Moldovei”, a precizat Excelența Sa.

Ceremonia a continuat la Casa Minorităților Naționale, unde participanții au evocat atmosfera tensionată în care a fost adoptată hotărârea parlamentarilor moldoveni și împrejurările nefaste în care neînfricata Republică Lituania se desprindea de fosta URSS. Daumantas Levas Todesas, președintele Consiliului Comunităților Naționale, a apreciat poporul moldovean ca fiind curajos și, printr-un astfel de gest, lituanienii își arată recunoștința.  „Sunteți un popor cu adevărat curajos care în acele zile de neuitat când se hotărau destinele mai multor popoare iubitoare de adevăr și dreptate ne-ați acordat un sprijin masiv, înlesnind considerabil drumul nostru spre libertate și independență. În gestul de azi al autorităților baltice întrevăd o dorință sinceră de returnare a datoriei de solidaritate despre care vorbea în repetate rânduri domnul Andrius Kubilius în perioada 2008 – 2012, când exercita funcția de șef al guvernului lituanian”, a conchis oficialul de la Vilnius.

Amintim că textul hotărârii privind recunoașterea independenței balticilor a fost elaborat și propus spre votare de către deputatul Valeriu Matei. Sovietul Suprem al fostei RSS Moldovenești își exprima astfel dorința de a întreține relații diplomatice, politice, economice și culturale directe cu Republica Lituania și propunea autorităților baltice să facă un schimb de reprezentanțe permanente.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:42 // Slider //  Ana Panaguța

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei, scrie mediafax.ro.

Amenințările au fost lansate de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei în timpul unei declarații, potrivit Clash Report. El a reacționat la o informație conform căreia Lituania ar fi dispusă să găzduiască armele nucleare ale aliaților occidentali.

„După cum înțeleg eu, Lituania a vorbit despre posibilitatea de a deschide ușa pentru amplasarea oricărui tip de armă, inclusiv a armelor nucleare. Dacă, Dumnezeu să ne ferească, se întâmplă ceva de genul acesta și trebuie să reacționăm la acțiunile lor, nimeni nu va interveni în locul lor. Celebrul Articol 5 al Tratatului Atlanticului de Nord nu va fi aplicat. Toată lumea recunoaște acest lucru, deoarece, dacă ar fi aplicat, ar fi o catastrofă globală, planetară. Lituania va dispărea de pe harta lumii”, a spus Dmitri Medvedev.

Dmitri Medvedev este un important om politic rus, fost președinte al Federației Ruse (2008–2012) și fost prim-ministru (2012–2020). În prezent, el ocupă funcțiile de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei și de președinte al partidului de guvernământ Rusia Unită.

Medvedev este unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Vladimir Putin. În timpul mandatului său prezidențial a promovat o imagine de modernizator cu viziuni liberale. Totuși, după declanșarea invaziei ruse în Ucraina din 2022 el s-a transformat radical, devenind una dintre cele mai agresive și radicale voci pro-război de la Kremlin.

Medvedev nu este la prima amenințare apocaliptică

De la declanșarea războiului din Ucraina, Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări apocaliptice, utilizarea armelor nucleare fiind tema sa centrală. Mesajele sale, publicate de regulă pe Telegram, sunt folosite indirect de Kremlin pentru a descuraja țările din Occident.

În una dintre declarațiile recente, el a avertizat că omenirea se află la „doar câteva secunde” de miezul nopții pe Ceasul Apocalipsei din cauza acțiunilor NATO. Medvedev a mai spus că orice atac masiv asupra teritoriului rus sau furnizarea de arme atomice Ucrainei de către Occident va declanșa automat o ripostă nucleară totală din partea Moscovei.

A vorbit despre al treilea război mondial și a amenințat cu ștergerea de pe fața pământului a Ucrainei, dar și a altor țări precum Germania, Finlanda, Polonia și Marea Britanie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!