Datorită statutului de țară candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, acordat la Bruxelles în luna iunie, Moldova are oportunitatea de a progresa mai ușor și repede pe calea reformelor. Acestea sunt esențiale pentru funcționarea țării, dar, totodată, și indispensabile pentru ca accederea la UE să fie fezabilă într-un viitor cât mai apropiat. Meritele pentru obținerea acestei candidaturi îmbină câțiva factori majori, precum: impactul reacției occidentale la agresiunea rusească împotriva Ucrainei, rezultatele implementării Acordului de Asociere UE-Moldova în anii 2014-2021 și imaginea pozitivă a guvernării moldovenești.

Primo, fără războiul lansat de Rusia, orice discuție despre lărgirea UE spre Est s-ar fi ciocnit de rezistența statelor membre sceptice, precum Franța, Olanda, Denamarca și chiar Germania. Secundo, foarte puțini la Bruxelles ar fi luat în serios cererile de aderare transmise de “trio-ul asociat”, din care face parte Moldova, dacă acestea nu ar fi, de aproape 8 ani, în proces de implementare a acordurilor de asociere. Prin intermediul acestor acorduri, multe aproximări la legislația europeană sunt deja în plină derulare, cu efecte asupra politicilor sectoriale naționale. Și, tertio, este practic improbabil faptul că Moldova ar fi transmis solicitarea de aderare și că UE ar fi examinat-o cu repeziciune și rezultat favorabil, dacă la guvernare în Moldova ar fi fost actori pro-ruși sau forțe politice influențate de interese oligarhice. Faptul că guvernarea de la Chișinău este credibilă în ochii Occidentului i-a permis Moldovei să se alăture Ucrainei, evitând soarta Georgiei, care a primit statutul de „candidat potențial” din cauza subminării instituțiilor democratice, exercitată în prezent de către oligarhul Bidzina Ivanishvili, notează Dionis Cenușa într-o analiză publicată de IPN.

Ca apropierea de UE, posibilă grație candidaturii, să înceapă să producă schimbări la nivel instituțional cu efecte politice și economice pozitive, guvernarea trebuie să depășească limitările generate de crize, folosind o guvernare bazată pe incluziune, transparență și meritocrație. Popularitatea imensă a Maiei Sandu în Occident sau supremația Partidului Acțiune și Solidaritate în legislativ pot fi folosite pentru a impulsiona agenda reformelor. Însă în atenție trebuie scoase domeniile de politici fundamentale, multe dintre care au fost indicate în evaluarea Comisiei Europene, în baza căreia Moldova a primit undă verde pentru candidatura UE.

În condițiile în care reforma justiției stagnează, sectorul agricol este în pană, rata înaltă de infecție cu COVID-19 reînvie, refugiații ucraineni necesită resurse noi, situația din sectorul gazelor naturale generează datorii noi, iar inflația devine incontrolabilă, autoritățile își irosesc legitimitatea politică, și așa subțiată, pentru a realiza reforme de importanță secundară („reforma universităților”). Cu alte cuvinte, guvernarea eșuează să înțeleagă că pe timp de criz(e)ă instituțiile statului trebuie să se ocupe de probleme urgente, în loc să se extindă peste domenii irelevante pentru interesul public și cel național de moment.

Agenda reală a populației și cea politică a guvernării trebuie sincronizate pentru a nu crea contradicții și a reduce căderea popularității uneia din cele mai integre guvernări pro-UE în toți anii de independență a Moldovei. În caz contrar, eșecurile guvernării vor afecta în lanț nu doar imaginea guvernării, dar și cea a partenerilor europeni. Cei din urmă vor trebui să-și asume o parte din responsabilitate pentru acțiunile guvernării de la Chișinău, deoarece ei îi oferă ajutor financiar fără a impune condiționalități ce ar permite o presiune calitativă și benefică minimală.

Reforme rapide versus reforme calitative

Crizele cu care se confruntă concomitent regiunea din care face parte Moldova și respectiv UE indică asupra faptului că aderarea la UE nu poate fi tratată nicidecum drept obiectiv rapid din varii motive.

În primul rând, atenția geopolitică a UE este pe oprirea războiului rusesc împotriva Ucrainei și soluționarea multiplelor ramificații generate de acesta (refugiați, reconstrucție, rute alternative pentru exportul de grâne etc.). Evident, mecanismul extinderii este în mișcare, dar acesta nu produce deocamdată efecte majore nici măcar pentru state (de dimensiuni relativ mici) care se află în negocieri de accedere de mult timp (Muntenegru din 2012 și Serbia din 2014). Aderarea la UE durează în timp și necesită progrese majore, chiar dacă deseori acest subiect se decide reieșind din calcule politice.

În al doilea rând, partea moldovenească are de îndeplinit cerințe. Deocamdată e vorba de 13 condiții care arată ca o precondiție pentru a avansa aprofundarea relațiilor cu UE, având în vedere candidatura obținută. Majoritatea cerințelor impuse sunt fie prea generale (lupta împotriva corupției etc.) fie extrem de complexe (reforma administrației publice locale). Din acest considerent, este prematur ca guvernarea să înceapă discuția despre eventualitatea negocierilor de aderare. În loc de a grăbi sau, și mai grav, de a forța reformele, autoritățile pot face o auto-evaluare critică, folosind rezultatele chestionarului transmis anterior UE, pentru a stabili pași concreți și termene limită realiste pentru atingerea lor, până în decembrie 2022 și după această dată. Dacă Bruxelles-ul își dorește schimbări calitative, atunci nu va pune accentul nicidecum pe viteza reformelor, ci pe sustenabilitatea și ireversibilitatea lor. Acest lucru va contribui la reducerea polarizării pe criterii geopolitice. Populația va aprecia pozitiv schimbările realizate în mod eficace și cu randament adecvat, asociindu-le cu integrarea europeană.

Un al treilea aspect care contează este combinarea mecanismelor noi și vechi de relaționare cu UE. Mai exact, trebuie găsite soluții creative pentru a combina acțiunile legate de implementarea Acordului de Asociere cu UE cu realizarea cerințelor solicitate pentru a putea apropia Moldova ulterior de negocierile de aderare. Aceasta ar însemna că Agenda de Asociere și programele naționale de implementare a Acordului de Asociere trebuie sincronizate de o manieră echilibrată, cu accentul pe îndeplinirea celor 13 condiții. Până la deschiderea negocierilor de aderare, transpunerea acordului cu UE servește ca platformă unică pentru racordarea legislației și practicilor naționale la cele europene.

Nu în ultimul rând, cel de-al patrulea aspect important vizează reținerea guvernării de la politizarea procedurilor legate de candidatura pentru aderarea la UE. Recent, guvernarea a sugerat că formarea viitoarei echipe de negociatori moldoveni ar putea fi posibilă, în funcție de progres, mai aproape de anul 2024. Atunci urmează să aibă loc alegerile prezidențiale, la care actualul Președinte Maia Sandu va candida pentru realegere. Dacă intenția guvernării este de a croi reformele, cerute de UE, sub necesitățile sale electorale, atunci vor spori inevitabil riscurile legate de transparența și incluziunea redusă în procesul de realizare a reformelor. Calendarul electoral de partid nu trebuie prioritizat în detrimentul reformelor calitative, în primul rând, pentru că ar putea genera rezistență sau reacții din partea publicului, care din cauza crizelor curente continuă să se pauperizeze, devenind tot mai vulnerabil la chemări populiste anti-europene.

Risipirea popularității versus necesitatea unui dialog național

Spre deosebire de mulți parteneri externi, publicul moldovenesc judecă performanțele guvernării nu după intențiile sale nobile, ci după rezultate și acțiuni concrete legate de diminuarea efectelor crizelor curente. Deși în termeni practici, guvernarea adoptă măsuri care vin să mitigheze impactul urgențelor care se multiplică, aceasta manifestă niște handicapuri structurale. Acestea țin de lipsa completă a dorinței de a stabili o cooperare interpartinică cu forțele (din mediul extra-parlamentar) alcătuite din adepți pro-UE ai reformelor. Cu excepția unor reprezentanți ai societății civile, cooptați în continuare de către guvernare pentru a neutraliza critica politicilor de guvernare și a achiziționa o anumită doză de legitimitate în procesul de reformă, partidul de la guvernare este într-un soi de singurătate politică acasă. Motivul acestei auto-izolări nu este neapărat și exclusiv de ordin geopolitic, ci mai degrabă derivă din stilul necooperant de guvernare al PAS, transmis prin moștenire de la președintele Maia Sandu. Anume din acest considerent, sprijinul politic acordat de UE și alți parteneri occidentali a jucat un rol salvator pentru guvernare, care până acum a reușit să evite proteste în masă. Chiar și așa, ultimele sondaje arată că activitatea externă prolifică a Maiei Sandu nu mai este în stare să compenseze declinul în popularitatea PAS-ului, estimat la o intenție de vot de 22.6% comparativ cu 26.3% pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor.

Este contraindicat ca statutul de țară candidat pentru UE să fie lăsat să devină un subiect de diviziune națională. Fără orișicare dubiu, guvernarea a gafat atunci când a inclus un numărul limitat de actori (câteva organizații non-guvernamentale și un număr necunoscut de persoane din diasporă, unii dintre care au făcut campanie electorală pentru PAS) în procesul de completare a chestionarelor UE, în timp ce majoritatea absolută a fost exclusă din proces. Învățând lecții obligatorii din această experiență nefastă recentă, guvernul ar trebui să creeze o platformă națională pentru aderare la UE deschisă oricărui actor interesat, indiferent de faptul dacă o susține cu ardoare această opțiune geopolitică sau o critică. La această platformă trebuie invitați actori din administrațiile publice locale, UTA Găgăuzia și regiunea transnistreană (mediul de afaceri, etc.). În acest fel, funcționarii publici de nivel local, organizațiile non-guvernamentale locale (“grass roots”), asociațiile de business sau antreprenori individuali pot fi antrenați în discuții despre obiectivele curente ale guvernării în dialogul cu UE. Astfel, va fi alimentată încredere publică în actul guvernări, ceea ce poate de asemenea relansa sprijinul pentru UE (acum la circa 53%).

Mai mult ca atât, o asemenea platformă națională va invalida orice argument legat de impunerea unei agende străine prin ignorarea suveranității naționale sau în lipsa unui referendum. Asemenea idei aparțin opoziției pro-ruse (Blocul Comuniștilor și Socialiștilor) și unor reprezentanți ai legislativului autonomiei găgăuze. Dacă guvernarea PAS-Sandu va ignora în mod repetat atât forțele pro-UE alternative din afara parlamentului, cât și rivalii politici cu opțiuni geopolitice distincte, atunci statutul de candidat pentru UE poate fi compromis. În schimb, dialogul cu aceștia ar putea ajuta la desființarea miturilor anti-UE, sporirea incluziunii politice și familiarizarea publicului larg cu particularitățile procesului de avansare de la statutul de candidat UE la deschiderea negocierilor de aderare.

În loc de concluzii…

Deschiderea unui dialog politic național pe marginea integrării europene trebuia deja să existe. Acum o asemenea platformă este și mai importantă, deoarece poate reuni toate forțe politice pro-europene, dar și asigura canale de comunicare constructive pe tematica europeană cu actorii politici locali (UTA Găgăuzia, municipiul Chișinău etc.), reprezentanții societății civile (evitând orice tip de selectivism politizat), mediul de afaceri și diaspora (indiferent de criterii politice). Astfel, guvernarea va demonstra că poate învăța să aplice în practică transparența și incluziunea, fără de care aderarea la UE este improbabilă.

Pin lansarea unui dialog politic de anvergură, în limitele unei platforme naționale pro-UE, guvernanții pot corecta și îmbunătăți reformele necesare pentru transformarea țării și avansarea în dialogul cu UE, prevenind astfel risipirea continuă a legitimității sale. În caz contrar, până la finele lui 2022, tandemul PAS-Sandu riscă să fie mai popular la Bruxelles decât în Moldova. În condițiile în care rezultatele agresiunii rusești împotriva Ucrainei sunt necunoscute, autoritățile moldovenești sunt nevoite să fie cu ochii pe coeziunea națională, iar candidatura la UE este practic unica sursă de mobilizare națională disponibilă.

#dionis cenusa #integrare europeană #Moldova #țară candidat #UE

Mari lideri ai lumii se reunesc săptămâna viitoare la ONU, în cadrul Adunării Generale, pentru a discuta despre principalele crize internaționale, de la războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu până la inteligența artificială, scrie mediafax.ro.

Liderii lumii se reunesc la New York, în fiecare septembrie, pentru câteva zile de dezbateri la nivel înalt, în cadrul Adunării Generale a ONU. În acest an, dezbaterea generală începe marți, 22 septembrie, și se desfășoară până pe 28 septembrie, potrivit Reuters.

Cine vorbește și când?

ONU a fost înființată în 1945, cu 51 de membri fondatori. În prezent, organizația are 193 de state membre. La dezbateri pot lua cuvântul și reprezentanții celor două state observatoare, Sfântul Scaun și Statul Palestina, dar și reprezentantul Uniunii Europene.

În septembrie începe cea de-a 81-a sesiune a Adunării Generale.

Există tradiția ca Brazilia să fie primul stat membru care ia cuvântul, iar Statele Unite, în calitate de țară gazdă a sediului ONU din New York, să fie a doua țară care se adresează Adunării Generale.

Ulterior, ordinea este stabilită în funcție de rang și, în general, după principiul „primul venit, primul servit”. Șefii de stat vorbesc primii, urmați de adjuncții șefilor de stat și de prinții moștenitori, de șefii de guvern, miniștri și șefii de delegații cu rang inferior.

Cât timp vor vorbi?

Liderilor li se cere să respecte o limită de 15 minute pentru discursuri.

Unul dintre cele mai lungi discursuri din istoria Adunării Generale a fost susținut de liderul cubanez Fidel Castro, în 1960. El a vorbit timp de 269 de minute, adică aproximativ patru ore și jumătate. Liderul libian Muammar Gaddafi a vorbit mai mult de o oră și jumătate în 2009.

Despre ce vor vorbi liderii?

Fiecare sesiune a Adunării Generale are o temă centrală, importantă, iar liderii au posibilitatea să facă referire la aceasta înainte de a trece la problemele pe care vor să le abordeze.

Tema din acest an este „Restabilirea încrederii, gestionarea transformării: O Organizație a Națiunilor Unite care aduce rezultate pentru toți”.

Printre principalele subiecte care vor fi discutate în cadrul Adunării Generale și al reuniunilor organizate în marja acesteia se află inteligența artificială, războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, conflictul din Sudan, schimbările climatice și alegerea unui nou secretar general al ONU.

Despre Inteligența artificială

Adunarea Generală se reunește la câteva săptămâni după ce mai mulți lideri din industria inteligenței artificiale au cerut să fie încetinită dezvoltarea acestei tehnologii. Motivul principal este legat de teama că aceasta ar putea deveni tot mai autonomă și ar putea depăși controlul uman.

Secretarul general al ONU, António Guterres, a spus miercuri că aceste avertismente nu pot fi ignorate și că inteligența artificială va fi una dintre temele centrale ale discuțiilor sale cu liderii lumii.

El a cerut statelor aflate în avangarda domeniului să stabilească „măsuri de siguranță comune pentru a evita această cursă spre declin care ar putea duce, într-o zi, la un dezastru gigantic la nivel global”.

Despre Iran

Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se adreseze Adunării Generale miercuri, la șapte luni după ce Statele Unite și Israelul au intrat în conflict cu Teheranul.

Deplasarea sa la New York nu este, totuși, sigură. Abbas Mousavi, șeful protocolului lui Pezeshkian, a declarat luni că nu este clar câți membri ai delegației iraniene vor primi vize din partea Statelor Unite și când vor fi acordate acestea.

Deși președintele american Donald Trump, premierul israelian Benjamin Netanyahu și alți lideri importanți, implicați în discuțiile privind războiul, or fi și ei prezenți la ONU, nu se știe sigur dacă săptămâna viitoare vor urma progrese majore în acest sens.

Consiliul de Securitate al ONU ar putea organiza și o reuniune informală cu lideri arabi, iar discuțiile s-ar concentra cel mai probabil asupra Iranului.

Despre Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va încerca să consolideze sprijinul internațional pentru Kiev, iar Donald Trump încearcă să medieze încheierea războiului dintre Ucraina și Rusia.

Zelenski se va adresa Adunării Generale miercuri, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, va lua cuvântul sâmbătă.

Mai mult, Consiliul de Securitate al ONU ar urma să organizeze o reuniune la nivel înalt privind Ucraina. Consiliul nu a reușit până acum să ia măsuri pentru încheierea războiului, în condițiile în care Rusia are drept de veto.

Președintele SUA a părut uneori frustrat de lipsa unui acord pentru încheierea războiului, având în vedere că acesta era un obiectiv pe care l-a declarat prioritar la începutul celui de-al doilea mandat, în ianuarie anul trecut.

El a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul acestei luni, însă nu este clar dacă intenționează să se întâlnească și cu Volodimir Zelenski la New York.

Despre Israel și palestinienii

Premierul israelian Benjamin Netanyahu, vizat de un mandat al Curții Penale Internaționale pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității în Gaza, acuzații respinse de Israel, urmează să se adreseze Adunării Generale joia viitoare.

Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a spus că Netanyahu ar trebui arestat, dar a declarat în iulie că nu are autoritatea legală pentru a dispune acest lucru.

El a spus miercuri că nu are în plan să participe la protestele împotriva lui Netanyahu de săptămâna viitoare, dar respectă dreptul locuitorilor din New York de a manifesta.

Președintele palestinian Mahmoud Abbas nu va participa personal la lucrările Adunării Generale.

Statele Unite au reiterat că nu îi vor acorda viză, astfel că este probabil ca Abbas să intervină prin videoconferință, tot joi, așa cum a făcut și anul trecut.