Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

05 septembrie 2026

Trăiește magia verii, alături de Festivalul Lupilor! Agenda evenimentelor

02 Aug. 2022, 06:00
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
02 Aug. 2022, 06:00 // Life //  Realitatea.md

Sub vuietul Codrilor și răsunet de bucium, timp de trei zile Festivalul Lupilor te va purta de la origini la prezent, de la străbun la modern, dintr-o lume în alta, acolo unde se contopesc legendele neamului. Lasă rutina și grijile acasă și evadează de zgomotul urban în inima naturii. După feeria din Codrii Moldovei, două zile consecutiv, muzica și voia bună vor invada Grădina Botanică din Chișinău. 

Festivalul Lupilor – Fiu de dac și de zeiță

Ziua 1

Pe 12 august deschidem porțile spre o nouă dimensiune, marcăm trecerea din realitate în legendă și ne lăsăm ghidați de vibrația creată de Dj Markus Lawyer, Cristina Scarlat, Siaj, Dj Denisez Lefter și o fuziune dintre Dj cu voci și instrumental.

Programul va include: deschiderea porților spre tărâmul lupilor (ora 18:00), degustarea bucatelor (contra plată); lansarea festivalului la apus; plimbări în pădurea strămoșească; fuziune de DJ, voce și instrumente tradiționale din folclor; dansuri tribale; fire show; cântece de leagăn și balade în camping. Seara va culmina cu închiderea porților spre tărâmul lupilor, la ora 01:00.

Vor evolua Dj Markus Lawyer, Cristina Scarlat, Siaj, Dj Denisez Lefter și o fuziune cu voci și instrumente din folclor. Totodată, vom putea admira Dansul Nimfelor la rug.

Ziua 2

Pe 13 august, vei descoperi Lupii lui Calancea într-o nouă amploare, mai liberi, mai sălbatici, mai aproape de origini. Pe parcursul zilei, teritoriul festivalului va servi drept spațiu de creație și artă, unde se vor împleti legende, se vor spune povești, se va cânta și dansa, se vor ține ateliere meșteșugărești și recitaluri, șezători și ritualuri, se va face chef și voie bună.

Programul va include: deschiderea porților spre tărâmul lupilor (ora 10:00), degustarea bucatelor (food cort contra plată); ateliere de meșteșugărit | masterclass-uri de olărit și pictură | târg de artizanat.

Interpreți: Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Ansamblul „Plăieșii”, Adda, Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă”, Frate Gheorghe

Ziua 3

În ziua de 14 august, ne trezim cu o inimă sălbatică și dezlănțuim spiritul de lup în ritmuri nebune de rap și hip-hop. Sub vuietul Codrilor și urletul lupilor, dă-ți frâu emoțiilor și simte-te mai liber ca niciodată!

La ora 10:00 va avea loc deschiderea porților spre tărâmul lupilor. Ulterior, oaspeții vor putea degustarea bucate și vinuri (contra plată), după care vor putea participa la ateliere de meșteșugărit, masterclass-uri de prelucrare a lemnului și târguri de artizanat.

În ultima zi a festivalului vor evolua: Satoshi, Tatuni, Misha bird, Murmur de izvar, Guz & kapushon și Paraziții.

Biletele pot fi achiziționate AICI.

Festivalul Lupilor – Concert simfonic

În seara de 18 august, la Grădina Botanică, din lanurile de spic și dealurile îndepărtate, vor vibra instrumentele muzicale ale unui concert simfonic inedit. Vor răsuna corzile a două cete ale neamului nostru, ce-și împletesc legendele într-o armonie muzicală.

Alex Calancea Band alături de Orchestra Filarmonicii Naționale (Dirijor M.Agafita) și Laura Bretan ne vor surprinde printr-o simbioză între folclor și muzică simfonică, o premieră concertistică ce va capta prin intensitate, originalitate și stare.

Veți descoperi identitatea istorică a unui monument arhitectural semnificativ al patrimoniului nostru cultural. Culminația este punctul de reper al acestui eveniment!

Biletele pot fi cumpărate AICI.

Festivalul Lupilor – Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Botgros

În seara de 19 august, la Grădina Botanică din Chișinău, vă așteptăm la un concert inedit a Lupilor lui Calancea și a „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros. Veți redescoperi identitatea istorică a unui monument arhitectural semnificativ al patrimoniului nostru cultural.

Atunci când se întâlnesc Lupii lui Calancea și Lăutarii lui Nicolae Botgros, răsună văile și înălțimile, iar folclorul reînvie în toată splendoarea sa prin legenda lor cântată.

Nu ratați această simbioză în cadrul Festivalului Lupilor! Concertul va încinge atmosfera în vibrații sălbatice de dans.

Biletele pot fi procurate AICI.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
05 Sept. 2026, 07:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
05 Sept. 2026, 07:50 // Slider //  Realitatea.md

Ziua de sâmbătă, 5 septembrie, începe într-o atmosferă prietenoasă, favorabilă conversațiilor sincere, împăcărilor și activităților relaxante. Pe măsură ce se apropie seara, ritmul se schimbă, iar pot apărea unele îndoieli, obligații sau mici întârzieri, scrie Jurnalul.ro.

Nu este cea mai potrivită zi pentru începuturi spectaculoase, ci mai degrabă pentru a pune lucrurile în ordine, a face corecturile necesare și a-ți planifica următorii pași cu răbdare.

Berbec

Dimineața vine cu discuții plăcute și idei interesante. O conversație sinceră poate apropia două persoane sau poate pune capăt unei supărări.

Mai târziu, energia scade, iar Berbecii pot începe să se îndoiască de propriile decizii. Nu forțați un proiect nou. Profitați de această pauză pentru a repara lucrurile care nu funcționează și vorbiți cu diplomație pentru a evita neînțelegerile.

Taur

O atitudine calmă vă ajută să rezolvați treburile fără prea mult efort în prima parte a zilei. Spre seară, pot reveni în atenție situații din trecut, sentimente de vinovăție sau îndoieli legate de o relație.

Nu vă lăsați descurajați. Dacă un plan încetinește, probabil mai are nevoie de câteva ajustări. Este mai bine să vedeți acum punctele slabe decât după ce ați luat o decizie importantă.

Gemeni

Sunteți sociabili, fermecători și dornici să fiți înțeleși. Ziua începe bine pentru întâlniri, hobby-uri, distracție și romantism.

Obligațiile își fac însă apariția când vă este lumea mai dragă. Va trebui să împărțiți timpul între casă, familie și viața socială. Nu puteți fi peste tot, așa că alegeți ce este cu adevărat important și nu lăsați o neînțelegere minoră să vă strice ziua.

Rac

Dimineața este potrivită pentru activități liniștite și pentru puțină ordine în casă. Luna intră în semnul vostru și vă face mai emotivi, dar și mai dornici de apropiere.

Planurile personale pot fi încurcate de responsabilități venite din exterior. Nu vă concentrați numai asupra lucrurilor care merg prost. Rezolvați problema pe rând și aveți grijă la modul în care comunicați în public sau la serviciu.

Leu

În prima parte a zilei, oamenii sunt receptivi la ideile voastre și vă privesc cu simpatie. Ulterior poate apărea un obstacol, o întârziere sau o neclaritate financiară.

Verificați cu atenție actele, mesajele și cifrele înainte de a lua o decizie. Nu este ziua marilor lansări, dar este excelentă pentru corectarea detaliilor pe care, în mod normal, le-ați trece cu vederea.

Fecioară

Aveți chef să organizați, să adunați informații și să puneți lucrurile la locul lor. Exact genul de zi în care vă simțiți în elementul vostru.

Totuși, nu încercați să faceți totul deodată. Poate apărea o responsabilitate neașteptată sau senzația că cineva nu aprobă ceea ce faceți. Priviți încetinirea ca pe o ocazie de a vă îmbunătăți planul, nu ca pe un eșec.

Balanță

O discuție despre idei, visuri sau valori comune poate crea o legătură frumoasă în prima parte a zilei. Mai târziu, cineva vă poate solicita timpul exact când aveți mai multă nevoie să rămâneți singuri.

Încercați să vă respectați promisiunile, dar stabiliți și limite. Aveți nevoie de spațiu pentru a încheia proiecte și pentru a renunța la obiceiurile care nu vă mai fac bine. Feriți-vă de persoanele prea insistente.

Scorpion

Dimineața favorizează apropierea emoțională, dar poate fi la fel de plăcută și dacă o petreceți singuri. Spre seară, obligațiile devin mai apăsătoare și vă pot da planurile peste cap.

Momentul nu este grozav pentru interviuri, evenimente importante sau conversații delicate. Chiar dacă rutina vi se pare plictisitoare, ea vă poate oferi stabilitatea de care aveți nevoie acum.

Săgetător

Ziua începe cu deschidere, cooperare și multă bunăvoință. Pe parcurs pot apărea îndoieli sau decizii greu de luat, mai ales în privința carierei și a relațiilor.

Evitați să amestecați problemele personale cu cele profesionale. Nu acceptați mai multe responsabilități decât puteți duce și nu vă grăbiți să porniți un proiect nou. Obstacolele de acum vă pot ajuta să vă maturizați planurile.

Capricorn

Vă ocupați cu ușurință de lucrurile practice și aveți o dimineață productivă. Ulterior, o obligație de familie vă poate limita libertatea sau vă poate obliga să vă schimbați programul.

Veți oscila între optimism și îngrijorare. Opriți-vă puțin și verificați dacă nu ați omis ceva important. Această pauză vă poate feri de o greșeală și vă va ajuta să mergeți mai sigur înainte.

Vărsător

Începeți ziua cu încredere și cu dorința de a ieși din rutină. Spre seară, observați mai ușor defectele unui plan sau ale unei situații, dar riscați să deveniți prea critici.

Conversațiile importante pot părea reci sau obositor de analitice. Mai bine observați și adunați informații decât să vă aruncați într-o confruntare. Folosiți-vă spiritul critic pentru a găsi soluții, nu vinovați.

Pești

Casa și familia vă oferă o stare de liniște în prima parte a zilei. Activitățile relaxante vă ajută să vă încărcați bateriile.

Mai târziu, puteți începe să vă îndoiți de un partener, de un proiect sau chiar de voi înșivă. Nu transformați o încetinire temporară într-un scenariu dramatic. Luați o pauză, priviți situația realist și amânați inițiativele importante pentru o zi mai clară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange