Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0%
  • USD
    17.2686
    0%
  • RUB
    0.2046
    0%
  • RON
    3.8327
    0%
  • UAH
    0.3865
    0%

Toate știrile

27 august 2026

Top 10 cele mai sănătoase orașe de locuit din lume. Paris se află pe primul loc

22 Aug. 2022, 06:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
22 Aug. 2022, 06:25 // În Lume //  Redacția Realitatea

Parisul este oraşul turistic cu cele mai multe opţiuni pentru o viaţă sănătoasă. Capitala Franţei a obţinut cel mai mare punctaj în clasamentul unui site de specialitate.

Au fost luate în considerare mai multe criterii: numărul de centre de relaxare si tratament, restaurantele în care pot mânca vegetarienii, sălile de sport, dar şi numărul mediu de ore cu soare şi preţul unei vacanţe, potrivit digi24.ro.

Paris

Cel mai romantic oraş din lume, Parisul, nu îşi atrage vizitatorii doar cu muzeele, croazierele pe Sena sau cartierele boeme. Capitala Franţei are şi aproape 900 de spa-uri, pe care turiştii le pot vizita pentru a se relaxa. Asta după ce au vizitat măcar unul dintre cele 139 de parcuri. Iar bucătăria franţuzească fină poate fi şi în variante vegetariene. Mai mult de 1300 de restaurante din Paris oferă meniuri vegane.

Oraşul thailandez Chiang Mai

Are nu mai puţin de şapte spa-uri pe kilometru pătrat, aproape 250. În cea mai renumită staţiune montană din Thailanda turiştii pot mânca la unul dintre cele 307 restaurante vegane. Cu mai mult de 2500 de ore însorite pe an şi preţul mediu pentru o noapte de cazare de doar 40 de dolari pe noapte, Chiang Mai este pe al doilea loc.

Barcelona

Turiştii se pot relaxa în unul din cele mai mult de 500 de centre SPA din oraş. Sunt aproape 1400 de restaurante vegane în capiatala catalană şi 32 de centre de yoga. Asta dacă oamenii nu vor să profite de plajele din Barcelona, care beneficiază de mai mult de 2.500 de ore însorite pe an.

Miami

Când vorbești despre sănătate și fitness, Miami este unul dintre cele mai bune locuri pentru asta. O mulțime de doritori de mișcare se îndreaptă către Miami în fiecare an, pentru a se bucura de ce are de oferit atunci când vine vorba de bunăstarea fizică a unei persoane. În afară de aproape 365 de zile de vreme strălucitoare, însorită (cu uraganele ocazionale și ploile musonice ce ocupă câteva zile pe an), obțineți și aer proaspăt din parcuri, ocean și de la toți copacii care se aliniază de-a lungul Miami. Deși are mai mult de 3.000 de ore cu soare, o noapte de cazare la Miami costă, în medie, 320 de dolari. Miami, ca de altfel multe oraşe mari americane, nu este construit numai din oţel şi sticlă. Este un oraș verde, nemaipunând la socoteala faptul că este la Ocean. Prin urmare, verdeață, soare, ocean, nu se poate mai sănătos de-atât!

Lisabona, Portugalia

În nicun caz nu trebuie să ratezi bucătăria din cele mai bune restaurante sănătoase din Lisabona! Fie că sunteți la dietă, sau că aveți de gând să urmați un regim fără lactate sau paleo aici veți găsi tot ce vă trebuie: cele mai bune restaurante sănătoase potrivite veganilor, mâncăruri fără calorii etc. Oameni vibrați și prietenoși, arhitectură vibrantă și uimitoare, mâncare la fel de vibrantă și delicioasă. Multă viață! Lisabona este un astfel de amestec eclectic de influențe gastronomice și culturale, care te poate…ține sănătos pentru multă vreme!

Buenos Aires, Argentina

Se poate spune că Buenos Aires plesnește de atâta viață. Comparativ ca dimensiune cu New York City, orașul e într-o agitație perpetuă și…sănătoasă. Magazine bio, locuri unde poți lua un prânz organic, ori să bei smoothie-uri delicioase, toate pot fi găsite aici. Iar o plimbare, ori o alergare pe lângă numărul impresionant de librarii (poate și intri în ele!) și gradinile japoneze vă poate favoriza întâlnirea cu starea de bine din acest oraș cosmopolit pe nume Buenos Aires.

 Vancouver, Canada

Orașul Vancouver are o strategie îndrăzneață și ambițioasă pentru a construi un oraș sănătos pentru toți până în 2025. Strategia și planul de acțiune pentru orașul sănătos este un plan pe termen lung pentru oameni mai sănătoși, locuri mai sănătoase și o planetă mai sănătoasă! Se adresează sănătății în sensul cel mai larg prin integrarea elementelor care influențează bunăstarea și implicând sectoare diverse într-o viziune comună a unui oraș cum așa cum trebuie pentru toți locuitorii. Obiectivele și acțiunile strategiei se concentrează pe sănătatea și bunăstarea urbană, cum ar fi pregătirea școlară pentru copii, venituri adecvate pentru toți și sentimentul de legătură și apartenență al membrilor comunității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Însă cele mai simple idei sunt adesea cele mai dificile de implementat, mai ales atunci când împărțesc multe sectoare și au potențial de impact enorm. Prin urmare, dacă vrei să te simți în siguranță și să ai sistemul de sănătate foarte bine pus la punct, atunci e cazul să te muți în Canada, mai exact în Vancouver! Despre care se spune că este cel mai potrivit oraș pentru a începe o viață nouă. Desigur, dacă îți dorești acest lucru.

Viena, Austria

Un studiu care examinează condițiile socioeconomice ale orașelor a plasat Viena pe primul loc în ceea ce privește calitatea vieții. De la locuințe accesibile și un sistem de învățământ excelent, la o moștenire culturală bogată și acces ușor la împrejurimi naturale frumoase, iată doar câteva motive pentru care Viena este un loc considerat atât de bun pentru a trăi aici. Potrivit analiștilor, apartamentele vieneze sunt de invidiat – parchet lustruit, tavane înalte, decorative, camere luminoase, spațioase, fațade superbe și, cel mai important, chirii în general accesibile.

Deși prețurile au crescut constant în ultimii ani, ele rămân însă relativ scăzute în comparație cu multe orașe europene. Sistemul de locuințe sociale are, de asemenea, o reputație solidă, 60% din populația orașului locuind în „apartamente subvenționate”. Viena are multe spații verzi, plaje populare și podgorii, iar transportul public este ieftin şi eficient. Pe lângă perspectiva generală de securitate îmbunătățită pentru vestul Europei, Viena beneficiază şi de rata scăzută de criminalitate.

Copenhaga, Danemarca

Capitala daneză se situează pe lista celor mai sănătoase și fericite orașe din lume. Poate că este vorba despre moștenirea vikingă, sau poate este vorba pur și simplu despre acel hygee (concept de stare de bine) pe care l-au creat doar pentru ei și l-a preluat o lume întreagă. Străzile pline de biciclete – și nu numai ele, constituie mărturia succesului unui oraș, care aspiră să fie unul dintre cele mai sănătoase din lume. Copenhaga se află în mod constant în vârful indicelui de fericire al ONU și este una dintre cele mai performante vedete din inițiativa Orașelor sănătoase ale Organizației Mondiale a Sănătății. Copenhaga a avut întotdeauna o politică de sănătate foarte bună, care a ținut pasul în fața vicisitudinilor vieții politice – căci da, au și ei așa ceva. Promovarea sănătății în viața de zi cu zi este prima pe lista orașului. Cu alte cuvinte, sănătatea îți permite să trăiești aici viața dorită!

Berna, Elveția

Se spune că Berna reprezintă o alegere populară pentru expați: 34% din populație sunt rezidenți străini. Elveția a fost clasată pe locul 1 în World Happiness Report 2015, iar cei care își fac casa în Berna se bucură de o bună calitate a vieții. Situată pe râul Aare, capitala Elveției este o destinație populară pentru turiști și ca locație a celor trei niveluri de guvernare (parlament, oraș, cantonal și federal). Berna este cunoscută pentru calitatea înaltă a vieții, instituțiile de învățământ excelente și facilitățile de asistență medicală, ceea ce face ca orașul să fie o alegere excelentă pentru cei care vor să se stabilească acolo sau numai să îl viziteze. Elveția este o țară mică, dar foarte diversă – nu numai geografic, iar orașul Berna este în Elveția.

 

 

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 22:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Aug. 2026, 22:33 // Slider //  Ana Panaguța

Aproximativ 70 de nave așteaptă în apropierea Canalului Sulina de pe Dunăre pentru a avea acces la porturile ucrainene în vederea încărcării cerealelor destinate exportului, au declarat miercuri, 26 august, comercianți și analiști, în contextul în care lipsa piloților și prioritatea acordată altor încărcături generează întârzieri semnificative, scrie hotnews.ro.

După ce atacurile rusești au blocat efectiv porturile ucrainene de la Marea Neagră, care gestionau 90% din exporturile de cereale ale țării, unele transporturi au fost redirecționate către porturile fluviale de pe Dunăre, care au o capacitate mult mai redusă.

Transporturile de cereale concurează pentru acces pe canalul Sulina cu transporturi care au prioritate mai mare, precum combustibilul, ceea ce încetinește exporturile. Alertele frecvente de raid aerian, care forțează suspendarea tuturor operațiunilor portuare, au agravat perturbările.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar perturbarea transporturilor sale pot determina creșterea prețurilor la nivel global.

„Situația s-ar putea înrăutăți”

„La data de 25 august, peste 50 de nave așteptau să treacă prin Canalul Sulina, în timp ce doar cinci până la șapte nave pe zi se îndreptau spre porturile ucrainene de pe Dunăre”, a transmis firma de consultanță ASAP Agri.

Compania de consultanță a precizat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că fiecare zi de întârziere poate costa până la 8.000 de dolari, ceea ce se adaugă la tarifele de transport deja ridicate.

„Situația s-ar putea agrava în cazul în care condițiile meteorologice se vor deteriora în zilele următoare”, a adăugat aceasta.

Katerina Kononenko, director de operațiuni la compania de transport maritim Avalon, a declarat că se preconizează ca, din cauza vremii nefavorabile, Canalul Sulina să fie închis timp de aproximativ două zile.

„În contextul actual, aceasta reprezintă cu adevărat un obstacol serios. Astăzi, aproximativ 70 de nave așteaptă la intrarea în Sulina. În acest moment, capacitatea reală de trafic a Canalului Sulina pentru navele care se îndreaptă spre porturile ucrainene este de doar două-trei nave pe zi. Este un nivel foarte scăzut”, a adăugat ea.

Ucraina s-a bazat în mare măsură pe porturile de pe Dunăre și la începutul războiului, când Rusia a blocat porturile din regiunea Odesa. Capacitatea de export a cerealelor pe Dunăre a atins un nivel maxim de 2,5 milioane de tone metrice pe lună în perioada 2022-2023.

În prezent, volumul exporturile de cereale pe Dunăre este cu mult sub nivelurile din 2022-2023, deși traderii își măresc treptat transporturile. Operatorul feroviar ucrainean Ukrzaliznytsia a declarat recent că volumele de cereale transportate către porturile dunărene au fost de 11 ori mai mari în august decât în iulie.

Datele Ministerului Agriculturii din Ucraina arată că țara vecină a exportat 539.000 de tone de cereale în perioada 1-21 august, comparativ cu 1,73 milioane în aceeași perioadă a anului precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”