Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Maia Sandu, profund întristată de tragedia de la Seul, unde au decedat 151 de persoane de la îmbulzeală

30 Oct. 2022, 15:32
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2022, 15:32 // Politica //  Realitatea.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a trimis duminică, 30 octombrie curent, condoleanțe rudelor și apropiaților persoanelor care și-au pierdut viețile în busculada din cartierul Itaewon, Seul, capitala Coreei de Sud. Mesajul a fost publicat pe contul său de Twitter.

„Sunt profund întristată de tragedia din Seul, care a luat viețile atâtor oameni. Cele mai sincere condoleanțe tuturor celor care i-au pierdut pe cei dragi în această tragedie”, a scris Maia Sandu.

151 de persoane, majoritatea tineri, au murit la Seul, în urma unei busculade în care a fost antrenată o mulțime uriașă de oameni care veniseră să petreacă primul Halloween fără restricții, după trei ani de pandemie. 19 sunt străini. Pe lângă cei decedați, mai sunt și peste 150 de răniți, care au ajuns la zeci de spitale.

Tragedia din Itaewon este una dintre cele mai grave din Coreea de Sud de la naufragiul unui feribot, în 2014, în urma căruia au murit 304 persoane, în principal elevi de liceu.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 17:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 17:20 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 1,38 milioane de vehicule erau înmatriculate în Republica Moldova în 2025, față de aproximativ 1,17 milioane în 2022. Totodată, numărul accidentelor rutiere a crescut cu 10,4% într-un an, iar transportul public a înregistrat 333 de milioane de pasageri. Cifrele se regăsesc în nota de fundamentare a Strategiei naționale privind Sistemele de Transport Inteligente pentru perioada 2026-2035 supusă consultărilor publice, transmite IPN.

Datele sunt prezentate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în argumentarea necesității elaborării Strategiei. Documentul mai indică o creștere a presiunii asupra infrastructurii de transport, pe fondul majorării numărului de vehicule și al dependenței de transportul rutier.

Potrivit documentului, numărul pasagerilor transportați în 2025 a crescut cu 8,3% față de anul precedent. 65,2% au utilizat transportul electric, 34% – autobuzele și microbuzele, iar transportul feroviar a înregistrat 286,6 mii de pasageri, adică mai puțin de 0,1%.

Nota de fundamentare mai arată că numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a fost de 189 în 2025, în scădere față de 2024, când au fost 209. Aproximativ 48,66% dintre accidente s-au produs în mediul urban.

În transportul de mărfuri, volumul total transportat de întreprinderile de profil a ajuns la 20,2 milioane de tone în 2025, comparativ cu 19,7 milioane de tone în 2021. Transportul rutier a reprezentat aproximativ 87% din volumul total de mărfuri.

Strategia pentru perioada 2026-2035, prevede dezvoltarea unui sistem național de transport inteligent, bazat pe tehnologii digitale, senzori și schimb de date în timp real. Printre măsurile propuse se numără monitorizarea și dirijarea traficului, informarea călătorilor, optimizarea transportului public, gestionarea parcărilor, prevenirea accidentelor și coordonarea transportului de mărfuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!