Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

(petiție) Se cere ca Manchester United să-și schimbe denumirea: „Este foarte sexistă”

04 Dec. 2022, 13:18
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
04 Dec. 2022, 13:18 // Sport //  Realitatea.md

O petiție nouă publicată pe Change.org a stârnit atenția internauților, chiar dacă la ora publicării știrii avea nici 30 de semnături. Se cere ca clubul de fotbal „Manchester United” să-și schimbe denumirea, pentru că „este foarte sexistă”.

Potrivit autorului petiției Rob Waller, în sec. 21 denumirea „este foarte sexistă”, având în vedere că clubul de fotbal se bucură de susținere, inclusiv, din partea microbistelor. Astfel, propune ca sintagma „man”, care în traducere din limba engleză înseamnă „bărbat”, să fie modificat în „person”, adică „persoană”.

Respectiv, „Manchester United” să fie „Personchester United”.

Internauții care sunt de acord cu această petiție au comentat că se simt ofensați, atestând discriminare în bază de gen.

În schimb, alții și-au exprimat uimirea și, în glumă, au propus să mai fie depusă o cerere prin care să se ceară deja și schimbarea denumirii orașului englez Manchester, pentru că la fel conține sintagma „man”.

Manchester United, pe scurt Man Utd, este un club profesionist de fotbal din Manchester, Anglia, care evoluează în Premier League, unul dintre cele mai populare cluburi din lume, cu peste 50 de milioane de fani și printre cele mai de succes cluburi din Anglia.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!