Curs valutar
  • EUR
    20.1195
    -0.1879%
  • USD
    17.2729
    -0.0677%
  • RUB
    0.2018
    -1.8335%
  • RON
    3.8262
    -0.2012%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

01 septembrie 2026

Cum ne revenim după sărbători și dăm jos kg în plus. Medic nutriționist: Este esențial să introducem câteva obiceiuri

16 Ian. 2023, 09:00
 // Categoria: Homepage // Autor:  Redacția Realitatea
16 Ian. 2023, 09:00 // Homepage //  Redacția Realitatea

Perioada sărbătorilor a trecut, rămânem cu amintiri frumoase, dar și cu acele consecințe în urma meselor copioase, acele kilograme în plus, care s-au pus foarte ușor și repede într-o perioadă scurtă de timp! Evident, cu toții ne dorim să scăpăm cât mai repede de kilogramele în plus. Cu toate acestea, specialiștii ne spun că o slăbire rapidă nu este indicată, deoarece ne dă peste cap întreg organismul. Mai multe despre cum să obții silueta dorită și să te bucuri de ceea ce vezi în oglindă am discutat cu medicul nutriționist Nicoleta Baxanean.

Încearcă să nu grăbești inutil lucrurile, pentru că nu doar că vei deregla funcțiile organismului, vei avea parte de carențe de vitamine și minerale, ci te vei confrunta și cu efectul de yo-yo, pe care sigur nu ți-l dorești.

„Nu e cazul să ne alarmăm și nicidecum să ne simțim vinovați, pentru că, undeva am pierdut controlul și ne-am permis să mâncăm mai mult Asta deja a rămas în trecut, important este cum acționăm în continuare, pentru ca să ne revenim după astfel de momente. Noi încă asociem orice sărbătoare cu mâncare multă, combinații mai puțin sănătoase și multe alimente calorice, dar deloc nutritive ceea ce declanșează un dezechilibru al metabolismului! Desigur că toate excesele alimentare își lasă amprenta asupra stării noastre fizice, dar și psihice”, a spus medicul nutriționist.

Este important să revenim treptat la acest echilibru fizic și psiho- emoțional, fără să ne ducem în cealaltă extremă, diete drastice de slăbire sau înfometare, să ne învinuim și să ne pedepsim pentru că am ajuns așa, menționează Nicoleta Baxanean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Nu credeți că astfel de metode vă vor ajuta, fiindcă chiar dacă și veți slăbi câteva kg, acest rezultat se va menține pe termen scurt, în schimb va fi un stres în plus pentru organism, care va inhiba procesul de slăbire. Este esențial să introducem conștient câteva obiceiuri zilnice sănătoase în rutina noastră zilnică : – dimineața să bem 1-2 pahare de apă călduță pe stomac gol, care va ajuta în activarea proceselor de detoxifiere a organismului – desigur să ne hidratăm corespunzător pe parcursul zilei – să ne stăruim să minimalizăm consumul de cafea sau chiar să o excludem măcar pentru o perioadă, o putem înlocui cu ceaiuri din plante naturale sau matcha – să introducem în regimul alimentar cât mai multe fructe, legume”, adaugă ea.

În lupta ta cu kilogramele în plus, de mare ajutor se dovedește și planificarea meselor. Nu, nu este deloc o exagerare, este un bun mod de a controla mai bine ceea ce urmează să mănânci.

„Salatele din legume proaspete, de sezon trebuie să fie de nelipsit zilnic, mai ales la masa de prânz și cina – desigur excludem alcoolul, produsele procesate, produsele de patiserie , minimalizăm/ excludem alimentele ce conțin zahăr, gluten – acestea nu doar îngreunează digestia, dar ne acidifiază organismul! Respectiv într-un mediu acid al organismului se instalează foarte repede diferite boli După astfel de perioade organismul nostru are nevoie de o detoxifiere, iar noi putem ajuta la acest proces printr-o alimentație ,,curată” și echilibrată”, susține medicul nutriționist.

Fie că alegi să faci sport acasa, în aer liber sau la sală, activitatea fizică este esențială pentru un corp sănătos.

„Și, desigur nu uităm să revenim și la activitate fizică, nu este doar despre mersul la sală strict, dar poate fi și plimbarea la aer liber, pilates sau exerciții fizice simple executate acasă. Toate acestea ne va ajuta nu doar să slăbim și să revenim la kg dorite, dar și la o stare de bine la nivel fizic! Plus la toate ne vom simți mai energici și mai productivi în activitățile noastre zilnice! Mâncatul conștient și echilibrat este singura ,,dietă” care ne ajută să fim sănătoși”, adaugă Nicoleta Baxanean.

O bună hidratare este esențială pentru multe funcții ale organismului, nu doar atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus. De aceea, nu neglija acest aspect, și ai grijă să ajungi la cei doi litri recomandați de specialiștii în nutriție. Nu bea mai mult de o cafea pe zi, renunță la energizante, sucuri și alcool și împrietenește-te cu apa!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
01 Sept. 2026, 11:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
01 Sept. 2026, 11:34 // Societate //  Cătălina Boico

Peste 10.000 de persoane care munceau nedeclarat au fost identificate de autorități în anul 2026. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, dintre cele 10.140 de persoane depistate, 6.722 au fost deja legalizate.

Un progres a fost înregistrate și la nivelul întregii piețe a muncii. Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), ponderea ocupării informale a scăzut de la 23,0% în 2023 la 17,3% în 2025 – o reducere de 5,7 puncte procentuale în doar doi ani.

„Scăderi importante au fost înregistrate inclusiv în sectoarele unde informalitatea este tradițional ridicată: în agricultură: de la 66,6% la 61,0%; în construcții: de la 66,2% la 49,0%. Mai este mult de lucru. Agricultura, construcțiile, comerțul și industria rămân domenii prioritare. Dar direcția este clară: mai multe raporturi de muncă sunt aduse în legalitate, iar ponderea muncii informale în economie este în scădere”, transmite Ministerul Muncii.