Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Chicu râde în hohote de engleza tizului Groza. Ce scrie în CV-ul deputatului PAS despre nivelul de comunicare

30 Ian. 2023, 16:45
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Ian. 2023, 16:45 // Politica //  Realitatea.md

Ion Chicu, fostul prim-ministru de țară, a râs de nivelul de cunoaștere a limbii engleze a deputatului PAS Ion Groza care a susținut, pe 26 ianuarie curent, un discurs la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). L-a comparat cu judecătoarea constituțională Liuba Șova, când a fost intervievată acum trei ani pentru actuala funcție.

Acum trei ani, Liuba Șova era în mijlocul glumelor din cauza cunoștințelor sale lingvistice. Ea completase în CV că știe limba engleză bine, dar s-a adeverit că nici măcar satisfăcător. Mai mult, a scris că știe și limba franceză bine, dar când a fost întrebată, dacă i-ar fi mai ușor să susțină un dialog în aceasta limbă, ea a renunțat, semn că nici franceza nu o poseda.

În 2023, la glume a fost luat deputatul PAS Ion Groza, în special, de Ion Chicu în al cărui CV scrie că știe limba engleză la nivel fluent.

Această situație ne-a făcut să ne uităm și în CV-ul completat de Ion Groza. Acolo a indicat că limba nativă este limba română. Cunoaște fluent limba rusă, dar limba engleză – mediu.

Nu este suficient de clar cât de „mediu” cunoaște limba engleză, pentru că discursul de la APCE a fost citit de pe foaie. Este de menționat că a mai enumerat și alte competenție, dar și hobby-uri, cum ar fi să dea sfaturi în viață și să discute cu diferiți oameni.

Sesiunea de iarnă a APCE s-a desfășurat în perioada 23-27 ianuarie 2023. Din componența delegației Parlamentului R. Moldova au făcut parte deputații Ion Groza, șeful delegației naționale la APCE, Mihail Popșoi, vicepreședintele Parlamentului și Natalia Davidovici. A fost adoptată Rezoluția privind onorarea obligațiunilor și angajamentelor Republicii Moldova în cadrul procesului de monitorizare, fiind votată în unanimitate și fără amendamente de către deputații prezenți la reuniunea plenară la Palatul Europei din Strasbourg.

Raportul privind onorarea obligațiilor şi angajamentelor din partea R. Moldova în calitate de țară membră a Consiliului Europei a fost elaborat de coraportorii Pierre-Alain Fridez, Elveția, și Inese Lībiņa-Egnere, Letonia, în cadrul Comitetului pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor statelor membre ale Consiliului Europei (Comitetul de monitorizare).

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.