După impact, în loc să fie ajutată să se ridice, pasagerii care se aflau în mașina cu pricina au presat-o pe sportivă și i-au reproșat că i-a stricat farul și zgâriat automobilul.
„Iarăși cicliștii nu sunt stimați in trafic. Un nou incident cu implicarea cicliștilor. Astăzi în localitatea Costești, a fost accidentată colega de alergare și Duatlon Nadea Anghel care se antrena pentru participarea la etapa a treia din cadrul Dnestr Cup 2023. Etapa fiind una de șosea, m-am oferit să-i dau cursiera mea pentru a scoate un rezultat bun (in primele două etape a fost pe primul loc la categoria Amatori). După prima ieșire zilele trecute, a scos deja un rezultat bun schimbând bicicleta. Azi împreună cu soțul ei Vitalik Dascal au ieșit la un nou antrenament, când un șofer iresponsabil se deplasa în spatele lor, i-a depășit și brusc a virat dreapta (chipurile a vrut să intre către destinație, găsit parcare). Evident Nadea nu a mai reușit să frâneze, s-a lovit în mașină și s-a ales cu ceva zgârieturi (((. În loc să-și ceară scuze, au ieșit „susținătorii” șoferului și au început să-i preseze pe cicliștii, cică le-au stricat farul și zgâriat mașina… Iată deja al nu știu câtelea caz cu implicarea cicliștilor sportivi, care sunt în nesiguranță pe traseele naționale”, a scris Dumitru Guzun pe o rețea de socializare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că, pe 21 februarie curent, doi adolescenți de 12 ani au fost loviți de o mașină în timp ce se deplasau cu bicicleta, în apropierea comunei Stăuceni. Ambii au ajuns la spital în stare gravă. Unul a decedat. Șoferul cu pricina riscă până la șapte ani de pușcărie.



