Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Avertismentul subtil al SUA după ce Siria a fost reprimită în Liga Arabă

14 Mai 2023, 09:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
14 Mai 2023, 09:30 // În Lume //  Elena Putregai

Un grup de parlamentari americani din ambele partide de la Washington a supus dezbaterii un proiect de lege joia trecută, 11 mai curent, menit să interzică guvernului american să-l recunoască pe dictatorul sirian, Bashar al-Assad, ca lider legitim al țării și să accentueze capacitatea administației de a-l sancționa pe acesta – un avertisment la adresa țărilor care au început procesul de normalizare a relațiilor cu Siria, scrie Reuters.

Conform proiectului de lege, guvernul american ar avea interzis la a recunoaște regimul Assad sau la a normaliza relațiile diplomatice cu guvernul condus de sângerosul dictator sirian.

Regimul Assad se află sub sancțiuni americane de ani de zile, în condițiile unui război civil sângeros care durează de peste un deceniu și în cadrul căruia Assad a comis numeroase atrocități și crime împotriva umanității.

Decizia parlamentarilor american vine mai ales în condițiile în care un număr de țări arabe au început procesul de normalizare a relațiilor diplomatice cu regimul de la Damasc. Siria a fost reprimită, cu puțin timp în urmă, în Liga Arabă.

Țările din zona Orientului Mijlociu, precum Arabia Saudită și Qatar, au sprijinit ani de zile facțiunile formate din rebelii anti-Assad, însă armata dictatorului sirian a reușit să recupereze o mare parte a teritoriului țării cu ajutorul sponsorilor săi din Rusia și Iran.

„Țările care aleg să normalizeze un criminal în masă care nu-și regretă faptele, pe Bashar al-Assad, merg pe o cale greșită”, a spus reprezentantul american Joe Wilson, președintele subcomisiei pentru Orientul Mijlociu, Nordul Africii și Asia Centrală din Camera Reprezentanților.

Legislația vine și ca un avertisment pentru Turcia și pentru țările arabe că în cazul în care vor continua discuțiile cu Assad, vor exista și consecințe severe. Secretarul american de stat urmează să primească obligația de a elabora un plan pentru împiedicarea normalizării regimului Assad.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.