Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Un șomer din Strășeni „cu influență” la Edineț, reținut în Chișinău pentru o mită de 800 de euro

03 Mart. 2021, 17:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Mart. 2021, 17:05 // Societate //  Realitatea.md

Un șomer din Zumbrești, raionul Strășeni a fost reținut de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție, într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins de la un bărbat 800 de euro pentru a-l ajuta să-și perfecteze permisul de conducere, la categoria B.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul, acționând de comun acord cu alte persoane, ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Edineț și ar fi pretins și primit 800 de euro pentru a-i determina pe aceștia să-l ajute pe candidat să susțină cu succes examenele de calificare auto la categoria B. Bănuitul a fost reținut în după-amiază zilei de ieri în parcarea unei cafenele din Chișinău.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și a fost plasat în izolatorul CNA. Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unități convenționale sau închisoare până la 7 ani.

Procuratura Anticorupție Nord conduce urmărirea penală în acest caz.

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 12:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 12:55 // Slider //  Ana Panaguța

Iranul va considera „orice ţară participantă la instituirea restricţiilor economice” împotriva sa „drept inamică”, a declarat sâmbătă secretarul Consiliului suprem al securităţii naţionale iraniene, Mohsen Rezaei, scrie antena3.ro.

„Declarăm tuturor ţărilor din jurul nostru şi tuturor ţărilor lumii: nu vă alăturaţi războiului economic dus de SUA”, a avertizat la televiziunea de stat iraniană după ce Washingtonul a anunţat o întărire a sancţiunilor economice destinate să accentueze presiunea asupra Teheranului.

Dacă ţările respective refuză „să se distanţeze” de SUA, Iranul „le va afecta interesele”, a adăugat el.

„Noi nu am atacat încă niciun interes economic american” şi „până în prezent nu am ţintit decât baze militare, dar dacă vor să ne impună sancţiuni economice, SUA deţin întreprinderi petroliere şi economice în jurul Iranului şi în alte părţi, iar noi le vom lovi”, a continuat Rezaei.

Dacă Donald Trump „întreprinde o acţiune împotriva noastră, confruntarea dintre noi va fi ca un seism”, a mai ameninţat el.

Ministerul iranian de Externe acuzase SUA joi de „terorism economic”, după ce secretarul Trezoreriei american, Scott Bessent, jurase că Washingtonul va face „să se prăbuşească regimul” iranian cu noile sancţiuni.

Bessent urmează să ţină luni o conferinţă de presă unde ar urma să precizeze modul în care SUA intenţionează să-şi sporească presiunea, la aproape şase luni de la începerea războiului declanşat printr-un atac israeliano-american împotriva Iranului.

Washingtonul a cerut altor guverne, în special Beijingului, să participe la eforturile vizând izolarea economiei iraniene.

Dar China, partener economic strategic al Iranului, a criticat această iniţiativă, apreciind că „sancţiunile şi presiunea” americane nu ar permite rezolvarea conflictului în Orientul Mijlociu.

Printre marii parteneri comerciali ai Iranului figurează şi Emiratele Arabe Unite, care au anunţat marţi suspendarea până la noi ordine a „tuturor schimburilor comerciale şi a tranzacţiilor financiare” cu această ţară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!