Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

PSDE, despre reacția Ambasadei Ruse la evenimentele de comemorare a victimelor represiunilor staliniste

12 Iul. 2023, 20:29
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Iul. 2023, 20:29 // Politica //  Realitatea.md

Partidul Social Democrat European (PSDE) a criticat mesajul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău referitor la comemorarea victimelor deportărilor staliniste. PSDE îi cere Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene să ia act de acest abuz și să ceară oficial autorităților Federației Ruse să prezinte explicațiile de rigoare și să-și revizuiască imediat atitudinea.

”Ambasada Federației Ruse în Republica Moldova se arată revoltată de acțiunile de comemorare a victimelor deportărilor staliniste și de afișarea simbolului acestor represiuni fără precedent, instalat în centrul capitalei. Este vorba despre macheta vagonului, care amintește de trenurile de transportat vite, cu care mii de moldoveni au fost duși în Siberia, în perioada regimului totalitar comunist.
În loc să condamne, deopotrivă cu cetățenii moldoveni, crimele împotriva umanității, comise de regimul stalinist, să deplângă drama pe care a trăit-o poporul nostru și să se disocieze de aceste atrocități cumplite, Federația Rusă, prin reprezentanța sa oficială de la Chișinău, ne apostrofează și ne mai și dă o lecție de istorie trunchiată, conform acelorași teze perimate, folosite de puterea de ocupație sovietică, pentru a ne distruge identitatea, de a ne supune definitiv și de a justifica raptul teritorial ilegal, prin care ne-a înstrăinat de țara-mamă, România.

Amintim că victimele deportărilor, pe care le comemorăm astăzi, reprezintă doar o mică parte dintre cei care au avut de suferit în urma tiraniei staliniste. Același regim inuman a provocat și o foamete cumplită, pe care, la fel, o justifică până astăzi, folosind aceleași argumente inventate, a comis asasinate în masă, a anihilat cele mai luminoase minți, ne-a jefuit și ne-a prădat și oamenii și a distrus tot ce avea mai frumos poporul nostru, schilodind milioane de destine.

Atitudinea pe care o manifestă puterea de la Moscova și regimul său autoritar, prin misiunea sa diplomatică, arată că Rusia este nu doar un moștenitor direct al rău famatei Uniuni Sovietice, ci și un continuator conștient al politicilor expansioniste și agresive îndreptate împotriva popoarelor pe care le-a subjugat decenii la rând.

Acest fapt este confirmat și de agresiunea armată asupra Ucrainei, din zilele noastre, când regimul de la Moscova, ca și acum 7 decenii, recurge la acțiuni criminale împotriva unei țări independente și suverane, omorând și deportând oameni nevinovați, care nu-și doresc altceva decât să fie liberi să-și decidă singuri propriul destin. Acest lucru a fost recunoscut ca atare inclusiv de către Curtea Penală Internațională de la Haga.

Partidul Social Democrat European consideră că reacția Ambasadei Federației Ruse sfidează nu doar normele și cutumele diplomatice, dar reprezintă și un atac brutal asupra dreptului cetățenilor moldoveni de a acționa în conformitate cu propriile convingeri, dar și o ingerință nepermisă în treburile interne ale Republicii Moldova”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 10:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
27 Oct. 2026, 10:15 // Slider //  Victoria Laur

Socialiștii critică acordul de cooperare tehnico-militară între Moldova și Ucraina. Despre semnarea documentului a anunțat Vasile Tofan, aflat pe 26 octombrie într-o vizită oficială la Kiev.

În opinia membrilor Partidului Socialiștilor, înțelegerea dintre autoritățile din Moldova și cele din Ucraina constituie „o trădare directă a Constituției”. Politicienii fac referire la articolul din legea Supremă, care stabilește că țara noastră este neutră.

„Cooperarea militară cu o țară aflată în conflict atrage de facto Republica Moldova în războiul altcuiva, transformând țara noastră într-o zonă de front și o potențială țintă. Afirmațiile autorităților de „acoperire a cerului” sunt doar o acoperire cinică pentru militarizarea deschisă și îndeplinirea ordinii geopolitice străine. Poporul moldovean nu a dat Guvernului mandatul de a trage țara în aventuri militare. Cetățenii au nevoie de pace, nu de statutul de poligon militar”, susțin socialiștii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Membrii PSRM cer declasificarea și publicarea textului integral al acordului semnat, denunțarea și anularea oricăror acte care subminează neutralitatea Republicii Moldova și convocarea urgentă a conducerii guvernului în Parlament, pentru raportare.

Reprezentanții formațiunii nu exclud contestarea documentului la Curtea Constituțională și organizarea protestelor.

Vasile Tofan: Moldova și Ucraina au semnat un acord de colaborare tehnico-militară