Peste 1.800 de victime ale încălcărilor drepturilor omului din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile acordate de CtEDO, pe care Federația Rusă refuză să le achite. Suma datorată, inclusiv dobânzile, ajunge la circa 7,23 milioane de euro.
În acest context, Asociația Promo-LEX a transmis luni, 2 noiembrie, președintei Maia Sandu, premierului Vasile Tofan, viceprim-ministrului pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, precum și Biroului politici de reintegrare, o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Rusia victimelor din regiunea transnistreană. Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit documentul în copie. Propunerea are două componente: statul achită victimelor sumele stabilite de Curte, apoi recuperează banii de la Federația Rusă.
Victimele și sumele datorate
Între 2004 și luna mai 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. Cauzele privesc detenții dispuse de așa-numitele instanțe de la Tiraspol (23 de cauze), tratamente inumane și lipsa asistenței medicale în detenție (20 de cauze), decese (4 cauze), percheziții și evacuări, confiscarea autovehiculelor cu numere moldovenești, pierderea terenurilor și a altor bunuri (12 cauze), precum și încălcări ale libertății de religie, de exprimare, de întrunire și de circulație.
Cele mai numeroase grupuri de reclamanți sunt fermierii și comunitățile școlare.
Potrivit Promo-LEX, peste 1.600 de proprietari de terenuri din satele raionului Dubăsari, printre care Cocieri, Doroțcaia, Pîrîta și Molovata Nouă, nu mai au acces din 2004 la terenurile situate dincolo de traseul spre Rîbnița. CEDO le-a acordat în 2018 câte 1.500 de euro, iar alți 42 de fermieri au obținut o hotărâre similară.
„Peste 180 de elevi, părinți și profesori ai școlilor cu predare în grafie latină au obținut hotărâri în 2012, 2018 și 2019, cei din cauza Catan cu câte 6.000 de euro de persoană. Printre ceilalți reclamanți se află un jurnalist condamnat pentru „spionaj” și un tânăr bolnav de astm deținut fără tratament. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei”, transmite Asociația.
Refuzul Federației Ruse
Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea. Toate celelalte sume, începând cu hotărârea Marii Camere în cauza Catan și alții, din 19 octombrie 2012, au rămas neplătite. În 2022, Procuratura Generală a Federației Ruse a răspuns Promo-LEX că aceste hotărâri „nu pot fi executate, întrucât contravin fundamentelor constituționale ale Federației Ruse”, iar o lege federală din iunie 2022 a exclus executarea hotărârilor devenite definitive după 15 martie 2022. Refuzul este sistematic. Conform Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, la sfârșitul anului 2025 Federația Rusă nu plătise în 1.748 de cauze, iar suma restantă depășea 3 miliarde de euro. Astfel, creanțele victimelor din regiunea transnistreană reprezintă sub 0,25% din această sumă.
Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor.
„Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. Opinia include proiectul unei legi speciale, pe care Promo-LEX solicită Guvernului să îl aprobe și să îl prezinte Parlamentului până la 31 decembrie 2026”, se arată în comunicat.
Costul pentru bugetul de stat
Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă. Pentru comparație, statul va cheltui în 2026 peste 500 de milioane de lei pentru locuitorii regiunii, iar în Fondul de convergență s-au acumulat peste 218 milioane de lei în primul semestru. Mecanismul are precedent: din 2015, SUA plătesc victimelor cu hotărâri neexecutate împotriva statelor care sponsorizează terorismul și le preiau creanțele, iar fondul creat în acest scop a plătit peste 7 miliarde de dolari.
Recuperarea sumelor de la Federația Rusă
Republica Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne.
Astfel, până la încheierea protocolului, Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate.
Consecințele pentru Federația Rusă
În locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au: compensarea, contramăsurile, protecția diplomatică și demersurile în Consiliul Europei și în Uniunea Europeană.
„Promo-LEX recomandă ca persoanele responsabile de încălcările constatate de Curte să fie propuse pentru includerea în regimul global de sancțiuni al Uniunii Europene în materie de drepturi ale omului și ca orice instrument european care folosește activele rusești imobilizate să acopere și hotărârile neexecutate în cauzele moldovenești. Creanțele acumulează dobândă zilnic și însoțesc Federația Rusă în orice negociere cu Republica Moldova. Promo-LEX solicită Guvernului să declare oficial că nu va accepta nicio reglementare a datoriei istorice a SA „Moldovagaz” față de PAO „Gazprom” care nu stinge și creanțele victimelor”, precizează Asociația.
Avantajele pentru Republica Moldova
Curtea a stabilit încă din anul 2004, în cauza Ilașcu, că Republica Moldova rămâne obligată să folosească toate mijloacele diplomatice, economice sau de altă natură de care dispune pentru a asigura drepturile locuitorilor regiunii, chiar dacă nu controlează teritoriul, și a angajat atunci răspunderea statului pentru perioada în care situația reclamanților nu a mai fost ridicată în negocieri.
Dacă statul dispune de o soluție legală și nu o folosește, același raționament i se poate opune. Plata victimelor arată locuitorilor regiunii că autoritățile constituționale le sunt alături și susține astfel reintegrarea. Republica Moldova, stat candidat la Uniunea Europeană care a deținut în acest an președinția Comitetului de Miniștri, ar deveni primul stat care transformă hotărârile Curții în reparații efective fără a aștepta Federația Rusă. Ucraina și Georgia, care au creanțe similare, pot prelua modelul.
„Unii dintre acești oameni au câștigat la CtEDO în 2012 și așteaptă de atunci. Federația Rusă nu va plăti de bunăvoie, iar mulți dintre reclamanți sunt deja în vârstă. Dacă statul face acest pas, cei care au avut curajul să se adreseze Curții vor simți că autoritățile sunt de partea lor. Mesajul ajunge și la celelalte state: angajamentele asumate la Strasbourg se respectă, oricât de mare ar fi statul care refuză. Soluția este legală, iar bugetul o permite”, a declarat avocatul și expertul asociat, Asociația Promo-LEX, Vadim Vieru.
De asemenea, Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului, iar Ministerului Afacerilor Externe – să transmită Federației Ruse o notă verbală prin care să solicite plata despăgubirilor. La reuniunea Comitetului de Miniștri din decembrie 2026, Republica Moldova poate propune crearea unui registru al creanțelor neachitate de Federația Rusă și a unui fond de compensare, după modelul mecanismelor instituite pentru Ucraina.
Propunerea de a finanța plata în avans din Fondul de convergență a fost inclusă și în consultarea publică a proiectului hotărârii Guvernului privind fondul, încheiată la 3 noiembrie 2026.