Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

„Mișcarea prosoapelor”! Grecii protestează împotriva șezlongurilor care invadează plajele publice

06 Aug. 2023, 18:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
06 Aug. 2023, 18:28 // În Lume //  Elena Putregai

Prosopul a devenit un simbol al luptei pe insula Paros din Grecia: o mişcare cetăţenească îşi face simţită tot mai mult prezenţa, sătulă de faptul că şezlongurile de închiriat din barurile de pe plajă invadează tot mai mult spaţiul public.

Locuitorii insulei turistice, din arhipelagul Insulelor Ciclade, au protestat pe plaja Sfânta Maria, cu prosoape şi pancarte în mână, strigând: „ne vrem plajele înapoi!”.

Proprietarul barului de pe plajă din acel loc amplasase şezlonguri şi umbrele de-a lungul întregului mal, deşi avea dreptul să facă acest lucru doar într-o anumită zonă.

Această infracţiune nu este singura, din moment ce cei 7.000 de metri pătraţi de coastă concesionaţi legal oamenilor de afaceri din Paros au fost extinşi ilegal la 19.000 de metri pătraţi, a denunţat – la televiziunea privată SKAI – Mihalis Kirizianos, membru al unei iniţiative numită de mass-media „Mişcarea prosoapelor”.

După protestul de pe plaja Sfânta Maria, o mare parte din şezlonguri şi umbrele au fost îndepărtate, iar proprietarul tavernei de pe plajă a fost reclamat la poliţie.

„Din fericire (barul de pe plajă) le-a retras, nu ştim pentru cât timp, dar este, fără îndoială, o mare victorie, un început pentru ceva mai bun”, a spus Kiriazanos.

Protestul nu este îndreptat împotriva turiştilor, ci împotriva barurilor ale căror şezlonguri şi umbrele invadează plajele.

Controale pe plajele din Grecia

Ministrul economiei şi finanţelor din Grecia, Kostis Hatzidakis, a promis că în august vor fi efectuate controale pe toate plajele din ţară, iar cei care încalcă legea vor fi pedepsiţi.

Hatzidakis a cerut respectarea legalităţii concesiunilor de stat şi a avertizat că orice încălcare de către oamenii de afaceri va atrage după sine o sancţiune.

Grecia, inclusiv insulele sale, are cea mai lungă coastă din bazinul Mediteranei, de aproape 14.000 de kilometri. Controalele efectuate până acum au fost punctuale şi multe localuri de pe plajă au profitat de această laxitate.

Republica Elenă nu recunoaşte plajele private în legislaţia sa şi, cu toate acestea, în majoritatea insulelor turistice, nu doar în Paros, acest regulament este încălcat de ani de zile şi accesul cetăţenilor în aceste spaţii publice este dificil.

Petiție pentru salvarea plajelor

Pe insula Naxos, iniţiativa „Salvaţi plajele din Naxos” a fost creată în ultimele săptămâni cu o petiţie care a strâns deja mii de semnături.

Pe insula Mykonos, una dintre cele mai populare destinaţii de vară din lume, un bar de pe plaja Panormos a ridicat un zid şi a rezervat astfel în mod arbitrar o plajă întreagă doar pentru clienţii săi.

Barul de pe plajă a fost amendat cu 13 milioane de euro şi au fost demolate construcţiile ilegale ridicate de proprietarul barului, inclusiv zidul construit de acesta, dar acest tip de sancţiune este excepţia şi nu regula.

Deşi situaţia de pe insulele greceşti este departe de a fi rezolvată, după valul de critici din partea cetăţenilor şi autorităţilor regionale, guvernul elen a promis fermitate.

„Mai presus de orice este aplicarea legii, nu vom face rabat pentru nimeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Pavlos Marinakis.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 09:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
23 Oct. 2026, 09:45 // Slider //  Vlada Ciorici

Consensul politic în Republica Moldova a fost o excepție în cei 35 de ani de independență. Printre momentele importante în care partidele parlamentare au reușit să depășească divergențele se numără adoptarea Declarației de Independență, în 1991, și votul din 2005, când Legislativul a susținut obiectivul integrării europene și a adoptat Legea privind prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului.

Votul din 2005 rămâne un exemplu relevant de cooperare între forțele politice, în care diferențele doctrinare au fost puse în plan secund în favoarea unor obiective considerate de importanță strategică pentru țară.

Au existat și alte inițiative sociale sau tehnice care au întrunit voturi din tabere diferite, dar consensul politic a fost mai degrabă o excepție decât o regulă. În general însă, polarizarea politică a îngreunat cooperarea dintre guvernare și opoziție, chiar și în chestiuni de interes național.

  • De ce au reușit politicienii atât de rar să pună interesul național mai presus de interesele de partid?
  • Care a fost/este cel mai mare obstacol în calea colaborării dintre guvernare și opoziție?
  • În ce condiții poate fi justificat un compromis cu opoziția și unde trebuie trasată linia roșie, mai ales când sunt în joc independența, securitatea și orientarea europeană a R. Moldova?
  • În contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și al presiunilor geopolitice asupra R. Moldova, ar trebui partidele proeuropene să negocieze un pact național privind securitatea și integrarea europeană? Dacă da, ce ar trebui să conțină acesta?
  • Poate exista un consens național durabil fără o înțelegere minimă asupra identității istorice și lingvistice a Republicii Moldova? Cum pot fi depășite aceste divergențe fără a adânci diviziunile din societate?
  • Ce ar trebui să facă actuala clasa politica pentru ca următorii ani să nu fie încă o perioadă de confruntare și oportunități ratate?

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 23 octombrie, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitații jurnalistei Valentina Ursu sunt Mihai Ghimpu, fost președinte al Parlamentului și fost președinte interimar al Republicii Moldova și Ion Tăbîrță, analist politic.