Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Tu știi să te speli corect pe dinți? ”Mai mult timp nu înseamnă că este şi mai bine!” Sfaturi utile

09 Oct. 2023, 17:05
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
09 Oct. 2023, 17:05 // Life //  Realitatea.md

Te întrebi câte minute ar fi bine să speli dinții? Specialiștii atenționează că „mai mult timp nu înseamnă că este şi mai bine pentru dantură”. Mai exact, unele obiceiuri legate de periaj pot afecta smalţul dinţilor sau gingiile. Dentistul multipremiat Safa Al-Naher spune că „două minute este ideal, cu o periuță de dinți electrică sau manuală”.

Periajul cu bicarbonat de sodiu ar trebui făcut mai rar

Unul dintre cele mai populare trucuri pentru albirea dinților acasă este perierea dinţilor cu bicarbonat de sodiu. Acesta este ușor abraziv, așa că ajută la îndepărtarea petelor. Din acest motiv, este şi un agent de curățare de uz casnic foarte popular. Cu toate acestea, când vine vorba de dinți, utilizarea frecventă poate provoca mai multe probleme decât beneficii.

Medicii avertizează asupra efectelor nedorite care pot apărea odată cu utilizarea excesivă a bicarbonatului de sodiu. Ca orice abraziv, trebuie folosit mai rar, la fel ca un exfoliant pentru ten. Altfel, poţi deteriora gingiile şi smalţul dinţilor.

Evită să periezi dinţii viguros

Presiunea pe care o pui pe dinţi în timpul periajului trebuie luată în considerare pentru a nu-ţi crea probleme dentare. Când periezi timp de două minute, aşa cum este recomandat, dacă obişnuieşti să apeşi sau să faci un periaj viguros, smalţul dinţilor poate fi afectat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mulți fac greșeala de a crede că, cu cât se spală mai dur dinții, cu atât îi vor curăţa mai bine. Cu toate acestea, o presiune prea mare pe periuța de dinți în timpul periajului poate deteriora smalțul dinților și, de asemenea, poate provoca retragerea gingiilor.

Curăţă dantura de două ori pe zi, fără excepţie

Cercetările sugerează că mulți dintre noi nu se spală pe atât de des pe cât ar trebui. Mai multe studii cuprinse într-un material al Direcţiei de Sănătate Publică Olt, citat de Adevărul, a arătat că 47% din români se spală pe dinţi doar dimineaţa, iar 41% numai înainte de culcare.

Cu siguranță, lipsa unui al doilea periaj va afecta dinţii, odată cu trecerea timpului, dacă devine un obicei. Placa bacteriană care se acumulează duce la creșterea riscului de carii și la boli ale gingiilor. Este esențial să-ţi fixezi o rutină de periaj dimineața și înainte de culcare pentru a te asigura că dinții și gingiile rămân sănătoase.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!