Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a ajuns la Budapesta, la invitația prim-ministrului ungar Péter Magyar, pentru a participa la evenimentele dedicate împlinirii a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria, din 1956.
„Sunt la Budapesta, la invitația prim-ministrului Péter Magyar, pentru a onora curajul poporului maghiar, la 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din 1956”, a transmis șefa statului.
Maia Sandu a amintit că, în octombrie 1956, maghiarii au ieșit în stradă pentru a-și cere libertatea și dreptul de a-și decide singuri soarta, însă Uniunea Sovietică a intervenit militar pentru a înăbuși revolta.
„Kremlinul a răspuns cu forța: tancurile sovietice au intrat în Budapesta. Mii de oameni au fost uciși, iar sute de mii au fost nevoiți să fugă din propria țară”, a menționat președinta.
Șefa statului a subliniat că experiența istorică a Ungariei este apropiată de cea a Republicii Moldova, ambele popoare cunoscând dominația sovietică.
„Am trăit și noi sub aceeași dominație, de aceea idealul de libertate al ungurilor din 1956 ne este aproape”, mai transmite Maia Sandu.
Președinta a evidențiat și importanța integrării europene, menționând că Ungaria este membră a Uniunii Europene, iar Republica Moldova urmează același drum, cu sprijinul statelor membre.
„Libertatea se câștigă greu și se păstrează cu grijă. Noi alegem să o păstrăm în familia europeană”, a punctat Maia Sandu.
În perioada 23-24 octombrie 2026, președinta Maia Sandu va efectua o vizită de lucru la Budapesta, la invitația premierului ungar, Péter Magyar.
Precizăm că aceasta este prima vizită a Maiei Sandu în Ungaria. În 2020, cele două țări au semnat o declarație de parteneriat strategic, care prevede sprijinul Ungariei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și dezvoltarea cooperării economice.
Maia Sandu pleacă la Budapesta. Va participa la evenimentele dedicate Revoluției Maghiare din 1956